Ciclic, din patru în patru ani la alegerile parlamentare, din cinci în cinci ani la cele prezidențiale, iubirea de patrie și popor, păstrată la hibernare, învie instantaneu. Mistuitor, jarul patriotic face să sfârâie toate grătarele cu mici electorali, încinge discursurile rostite înalt, cu acolade de curcubeu, de pe toate scenele. Poporul, „boborul”, uitat atâta amar de vreme, iese din congelatorul cu relicve și e chemat să fie alintat în vorbă, mângâiat pe creștet, pupat în piețe prin reprezentanți expresivi, fetițe cu fundițe și bătrânele dospite în sărăcie. Interesul național dă la o parte interesul personal al politicianului, pus în siguranță în bănci sau în vile pe numele soacrei, și defilează cu pieptul bombat pe bulevarde.
Fără voi, zice un candidat cu poza în toate afișele patriei, președinte în exercițiu totodată, fără sforțarea mea de zi și de noapte de a vă face să trăiți bine, din ce în ce mai bine, mâine, poimâine și peste două decenii, viața mea n-ar avea niciun sens. Șprițurile ar fi sălcii, lăutarii ar cânta fals, iar ospătarii – specie oricum deficitară la noi, spre deosebire de nemernicii de ziariști, găozari și răi, care se înmulțesc asemeni ciupercilor – ți-ar turna oțet în limonadă și limonadă în vin. Să trăiți bineeee! Mâine, poimâine și peste o sută de ani.
De ce nu însă și azi? Niciodată politicienii nu ne fac să trăim bine azi, ținând mereu în față, la distanță de o zi, promisa tavă cu sarmale și sarailii. După acest miros ne ducem înainte, narcotizați și plini de nădejde că masa cu bucate se va opri odată din fuga ei spre viitor și o s-o prindem din urmă. Românii, poporul, interesul național, jertfa de sine a politicianului care asudă o lună, două și după aia își trage sufletul cinci ani, înconjurat de argați și iubire, iartă un jertfelnic tablou.
Vom face poduri, vom inaugura șosele, mii de kilometri de autostrăzi ca niște curele late (de aici și folcloricul ”pușca și cureaua lată” care măresc voinicește făptura cam rezumată a unui fost premier mereu actual) se vor desfășura la picioarele rotunde ale limuzinelor voastre, care nu se vor mai schilodi în gropi. Veți face agroturism cu avionul până în cele mai pitorești cătune, iar teleschiurile vă vor îmbia la slalomuri acrobatice chiar și vara și mai ales în zonele în care n-a nins niciodată. Pe deasupra Bucureștilor va trece prezidențial autostrada neterminată și mai ales neîncepută într-un mandat fisurat de primar general care s-a făcut, împotriva cuvântului dat ieri, „cantidat”. Fiecare familie tânără va primi o casă nouă, iar în prima casă în care se va instala va putea trece imediat la procesul de producție al primei serii de copii. Cei care au deja case vor primi câte zece, douăzeci sau chiar treizeci de mii de euro de cheltuială pentru o excursie, pentru un drog ușor, fiindcă noi, nu-i așa, politicienii, ne gândim non-stop la viitorul și fericirea voastră.
Votați-ne, puneți ștampila pe noi și fiți cu băgare de seamă să n-o nimeriți din greșală în chenarul nenorociților de adversari politici, nepatrioți, nemistuiți de interesul național, la cheremul grupurilor mafiote de interese. Da, sigur, întrebarea e legitimă, avem firește și noi grupuri de interese, dar ele nu sunt mafiote. Sunt grupuri de interese patriotice. Păi cum se face că unul care era mafiot ieri a devenit peste noapte patriot? A devenit, sigur că a devenit. Vă amintiți biblicele pilde și iluminări. Petru, pescar și cam certat cu bunele maniere, a fost brusc iluminat de credința în Iisus și s-a făcut sfânt. Iată, acești jefuitori ai avutului public, putred de bogați, certați și cercetați de deneauri, au ales calea Domnului, adică a mea, și iată-i scrobiți, cu mai multe stele și merite patriotice pe umeri. Veniți la Mine și bogățiile voastre nu numai că vor rămâne neatinse, dar se vor și înmulți.
În numele patriei și poporului, politica aleargă cu elicopterul și limuzina pe toate drumurile frământatei noastre geografii. Stindarde simbol – portocalii, roșii, galbene și de alte expresive culori – însoțesc alaiuri de mașini de parcă ar merge la mari nunți împărătești. De pe margini de uliță, câte o babă cu broboada ținută la gură pentru a-și ascunde uimirea se trezește curtată cu un steguleț, iar mâine, dacă va promite să voteze cum trebuie, va primi și răsplata unui litru de ulei și a unei pungi cu mălai. Ține-le Doamne obiceiurile, se roagă bătrâna, care n-a mai fost curtată astfel de când, vrăjită, și-a dăruit prima feciorie.
De atâta iureș patriotic, cine să mai aibă timp să se uite pe cer să vadă și să audă cârdurile păsărilor călătoare care se duc spre țărmuri calde, dar se întorc tot aici, unde își depun în cuiburi ouăle lor din aur alb și-și scot puii pe plaurii cu nuferi mioritici. Mă gândesc dacă nu cumva gârlița și cormoranul și rândunica și prepelița sunt, prin statornica lor grijă de a reveni aici și de a munci, tot aici, la perpetuarea speciilor lor, mai patriotice – cu modestie – decât gălăgioșii noștri politicieni.
