Elevii jandarmi de la Școala Militară de Subofițeri din Fălticeni au organizat și ei Balul Bobocilor, cinci perechi de tineri din anul I întrecându-se pentru titlul de Miss și Mister Jandarm. Evenimentul s-a desfășurat în clubul DownTown Cinema din Fălticeni, joi, 1 noiembrie, în organizarea elevilor jandarmi din anul II, în colaborare cu Centrul Cultural al Ministerului Administrației și Internelor.
Pe parcursul probelor, cele cinci perechi participante au avut ocazia să își demonstreze cunoștințele generale, aptitudinile artistice, creativitatea și eleganța în fața juriului, colegilor și invitaților.
Titlul de Miss Jandarm a fost atribuit elevei Simona Florina Nicorici, iar Mister Jandarm a fost declarat elevul Nicolae Lăcătuș.
Spectacolul a avut ca punct forte numeroase momente artistice susținute de interpreți din cadrul structurilor Ministerului Administrației și Internelor. Pe scenă au urcat Cornelia și Lupu Rednic, din cadrul Centrului Cultural al MAI, Augustin Radu Tămaș, de la Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare, Sorin Buc, de la Jandarmeria Satu Mare, și sucevenii Vasile Cosinschi, de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava, și Marius Zgâianu, polițist la IPJ Suceava.
Căpitanul Irina Airinei, purtătorul de cuvânt al Școlii de Subofițeri Jandarmi Fălticeni a precizat că evenimentul de joi continuă o frumoasă tradiție începută de elevii seriei 2010-2012, fiind un bun prilej pentru promovarea talentului elevilor jandarmi și a valorilor instituționale.