Tinerele talente ale Colegiului de Artă “Ciprian Porumbescu” Suceava au reușit să demonstreze că pot face un spectacol de aproape cinci ore fără a fi nevoiți să apeleze la trupe care să le cânte pe mii de euro, ba chiar, la câte mai aveau de arătat, le-ar fi trebuit să țină spectacolul toată noaptea…
Artiști, dar cuprinși de febra telefoanelor mobile și a rețelelor de socializare, aceștia au îmbinat pasiunea pentru arte cu cea pentru tehnologie, realizând spectacolul “Selfie time”.
Introducerea a fost făcută printr-un videoclip Moby – “Are you lost in the world like me”, care face trimitere către pierderea individualității persoanei umane, într-o lume a tehnologiei, prieteniilor virtuale, din care lipsește tot mai mult dialogul direct, cu emoțiile transmise fizic.
“Nu, nu ne-am pierdut în lumea pixelilor, a telefoanelor mobile, a virtualului sau a rețelelor de socializare!”, au afirmat din start prezentatorii balului, care au apărut pe scenă cu măștile personajelor din videoclip, pe care le-au dat jos, pentru ca lumea să-i cunoască pe ei, așa cum sunt: tineri, frumoși și talentați.
Invitați la “selfie party” au fost bobocii de la Arte, deghizați într-o mulțime de personaje istorice, legendare și celebrități din lumea artelor: frumosul Narcis și nimfa Echo, din mitologia greacă, Cleopatra și Tutankamon, din Egiptul antic, Cupidon și Venus, din mitologia romană, George Coșbuc și “frumoasa țărăncuță” de pe plaiurile mioritice, Leonardo DaVinci și Monalisa, celebrii pictori Vincent Van Gogh și Salvador Dali, compozitorul Georges Bizet și eroina operei sale, pasionala Carmen, Buzz, astronautul care a făcut primul selfie pe Lună, și un prieten extraterestru, Regina cea Rea, mama vitregă a Albei-ca-Zăpada, și prețioasa ei oglindă, Crăiasa Zăpezii și Spiridușul cel rău, dar și o pereche fascinantă din lumea filmului, Joker și Harley Quinn, dușmanii de moarte ai lui Batman, dar și celebrul muzician Michael Jackson.
Un moment impresionant a fost cel susținut de o micuță vedetă, Alessia Pop, care, deși este numai în clasa a II-a, a impresionat întreaga sală prin interpretarea melodiei “Cântă cucul”.
O altă voce remarcabilă este și cea a tinerei Magdalena Drăgoi, de clasa a VII-a, care deși este pictoriță, a demonstrat că se pricepe bine și la muzică, interpretând melodiile “Mai frumoasă” și “Ochii tăi”.
Iarina Ieremie a încântat publicul cu interpretarea melodiei “Say you won’t let go”, surprizele muzicale continuând cu un număr demonstrativ de muzică live și breakdance, susținut de patru tineri talentați.
Demonstrațiile de acrobații pe două roți s-au ținut “lanț” în spectacol, atât bobocii cât și elevi din clase mai mari venind pe scenă cu bicicletele și dând emoții publicului prin manevrele făcute prin aer, săriturile pe o roată și salturile demne de un spectacol de circ.
Alina Luchian a interpretat melodiile “Unsteady” și “Jar of Hearts”, iar Cosmin Mariciuc, cu propriul acompaniament la chitară, a interpretat “Solamente tu”.
După un moment de street dance al Denisei Halunga și-a făcut simțită prezența pe scenă de acum tradiționala trupă Simbol, cu piesele “România”, “Puntea vieții” și “Nu-mi spune”.
Cunoscută deja publicului din întreaga țară după prestația de la “Românii au talent”, Diana Căldăraru a susținut un frumos recital, afectat doar de numeroasele probleme de sunet, care au marcat întregul bal, fiind momente când vocea ei, sau a prezentatorilor, nu se mai auzea deloc sau muzica era dată prea tare, de nu se mai înțelegea ce vorbeau cei de pe scenă.
Din spectacolul celor de la Arte nu a lipsit nici dansul sportiv, prin intermediul perechii Teodora Grigoraș și Andrei Trocin, dar și o prezentare de modă – “Four elements”, a unei foste eleve a liceului, Alexandra Herghelegiu.
Momentele muzicale au fost îmbinate și cu cele de pictură, fiind realizată un spectaculos portret al lui Ciprian Porumbescu, din trei bucăți, fiecare realizată de altă persoană.
Momentele magice petrecute în compania elevilor, părinților și profesorilor, la balul de la Arte, au fost îmbinate cu cele de magie adevărată.
Alex Magicianul, care a fost și prezentator al spectacolului, nu doar a fermecat publicul, dar l-a și pregătit pentru a-l primi călduros pe un alt magician, dar al cubului Rubik, Matei. Predarea de ștafetă, între generațiile de elevi, s-a făcut pe scenă, Alex cu cătușele pe mâini, iar Matei cu cubul ale cărui secrete le stăpânește de minune.
Un alt talent remarcabil, Alexandru Cozaciuc, maestru al instrumentelor de cântat, a venit în fața publicului cu emoționanta melodie “The lonely shepard”, iar micuțul Darius Popovici, care promite să devină un mare cântăreț, a fermecat spectatorii cu melodia populară “Dă doamne la om noroc!”.
Nu în ultimul rând, un moment muzical special a fost susținut de Edi Hanuseac, Ștefan Lupu, Petru Mihalcea, Andu Devesievici, Robert Sumanariu, Cătălin Bârsan, Oana Bunduc, Sebastian Burcea, Ștefan Ionel și Raul Oniță, confruntarea între curentele muzicale devenind în cele din urmă o simbioză antrenantă.
Prezentarea organizatorilor a făcut scena să devină neîncăpătoare, toți cei de acolo făcând un imens selfie, cu ei și cu publicul, spectacolul încheindu-se cu decernarea premiilor de Miss și Mister.
Miss și Mister Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu”
După multe probe și teste care i-au făcut pe boboci să fie apreciați de public și de juriu deopotrivă, la finalul balului-maraton al celor de la Arte, care și-au marcat și scena, frumos decorată, cu hashtag-urile #balarte și #calaarte, au fost desemnați câștigătorii:
Miss și Mister Boboc – Andra Balțic și Eduard Cazacu
Locul II – Maria Rusu și Fabian Ieremie
Locul III – Oana Siran și Popovici Valentin (Dodo)
Mister Popularitate – Ștefan Cizmaru
Miss Popularitate – Gabriela Muscă
Mister Dance – Mihnea Ignătescu
Miss Dance – Mădălina Darea
Miss Dance – Maria Alessia
Bobocii de la Arte
Cele 12 perechi de boboci participante la „Selfie time” au fost următoarele: Gabriela Muscă și Bogdan Golea, Denisa Istrate și Ștefan Cizmaru, Maria Rusu și Tudor Carp, Oana Siran și Fabian Ieremie, Mădălina Darea și Valentin Popovici, Georgiana Bucaciuc și Iosif Diaconu, Daiana Mărginean și Gabriel Iosub, Delia Brașcan și Radu Sterlic, Diana Cobliuc și Cosmin Hulupțuc, Raluca Bejinariu și Alex Cojocar, Maria Alessia și Mihnea Ignătescu, Andra Balțic și Eduard Cazacu.
Aceștia au avut de trecut testul de cultură generală și perspicacitate, proba de dans și probele de talente, în care au încântat publicul cu dansuri și momente vesele, care au făcut să răsune sala de râsete.
Juriul concursului de Miss și Mister, care au evaluat prestațiile acestora, de la prezentarea de început până la proba de eleganță, a fost format din profesoarele Liliana Cardaș, Camelia Rusu-Sadovei, profesorul Johanes Onesciuc și elevii de clasa a XII-a Domnica Drăghici și Andrei Pentilescu.
























