Fără farduri și tocuri

Miss și Mister Boboc de altădată



Miss și Mister Boboc 1989 - Liceul Dragoș Vodă, împreună cu Miss și Mister Boboc 1986
Miss și Mister Boboc 1989 - Liceul Dragoș Vodă, împreună cu Miss și Mister Boboc 1986

Balurile Bobocilor de dinainte de 1990, când se alegeau Miss și Mister Boboc, nu erau petreceri cu fast și multă cheltuială, care să necesite sala mare a Casei de Cultură din Suceava, unde să intre aproape o mie de tineri, sau locații de fițe, cluburi de noapte, restaurante, ci se desfășurau, de cele mai multe ori, în cantina liceului sau în sala de sport unde intra un număr restrâns de elevi.
Cel puțin așa ne-au povestit câțiva dintre cei care au făcut liceul înainte de 1990. Și în acele vremuri, chiar dacă din poveștile interlocutorilor rezultă că balurile bobocilor semănau cu niște petreceri banale, ele aveau miză și erau organizate de un comitet, format din elevi de clasa a XII-a. Aceștia alegeau și juriul, probele de concurs, dar și premiile. Era un test pentru organizatori.
Libertate sub lupa profesorilor
Boboacele de dinainte de 1990 purtau de obicei fuste sau rochii sub genunchi, nu erau machiate, nu purtau pantofi cu toc și erau supuse unor teste dificile de cultură generală, în cadrul concursului de Miss și Mister.
Îmbrăcămintea, dar și atitudinea bobocilor era atent monitorizată de tovarășii profesori, care, de obicei, ocupau locurile din primele rânduri.
Chiar dacă erau tovarăși profesori, dar și elevi „pătrunși” de spiritul socialist, foștii boboci din acele vremuri nu-și amintesc să fi fost obligați să recite poezii patriotice, să poarte bentițe pe cap sau să se urce pe scenă în sarafan de uniformă. Era libertate, dar controlată. Elevii aveau mai mult respect față de profesori și de felul cum se prezentau în fața lor.
“Nu aveam voie cu ciorapi de mătase, nu aveam voie cu fuste mai scurte de genunchi și nici cu bijuterii”
„Dacă-i bal, bal să fie”, vorba românului. Balurile Bobocilor de odinioară erau și un bun prilej pentru elevii din clasa a IX-a de a-și cunoaște colegii mai mari. La baluri se legau prietenii, care, uneori, durau toată perioada de liceu.
Camelia Iordache ne-a povestit că în perioada în care a făcut ea liceul, „evenimente distractive erau foarte rare. Erau două mari petreceri, Balul Bobocilor și petrecerea de absolvire a liceului, ambele se organizau în cantina liceului. Ne îmbrăcam în ținute decente. În clasele a IX-a și a X-a încă purtam ciorapi din bumbac. Nu aveam voie cu ciorapi de mătase, nu aveam voie cu fuste mai scurte de genunchi și nici cu bijuterii”.
Dana, o altă absolventă de liceu din perioada de dinainte de 1990, ne-a povestit că „îmbrăcămintea pentru petrecerea de bal era aleasă cu simț de răspundere, având în vedere faptul că printre invitați erau profesorii cu privirile lor critice și încă exista respect. Și publicul, colegi care veneau la baluri din alte clase, avea o ținută respectabilă”.
Dacă acum boboacele se îmbracă la bal provocator, se mișcă lasciv, frumoasele de pe timpul secerii și ciocanului se îmbrăcau simplu, dar plăcut ochiului, își arătau adevărata frumusețe naturală, pentru care erau aplaudate și respectate de colegi.
În concurs, contau mult testele de cultură generală, delogică și abilități artistice (recitat, cântat, dansat).
Printre probele de concurs erau prezentate scurte momente artistice exclusiv cu elevi din liceu, dansuri populare, acolo unde existau grupuri folclorice în liceu, piese de teatru sau muzică cu formații ale liceului, dar și probe haioase: să culeagă mere din apă doar cu gura, fără să se ajute de brațe.
Gâscă cu fundă la gât, pentru Miss Boboc 1989
În noiembrie 1989, la Liceul „Dragoș Vodă” Câmpulung Moldovenesc, Balul Bobocilor a fost organizat de clasa a XII-a A.
Inedit a fost momentul în care Miss și Mister Boboc au fost premiați. Fiecare a primit câte o eșarfă pe care era imprimat titlul câștigat, iar ca daruri: Miss Boboc a primit un coș împletit în care se afla o gâscă cu fundă roșie la gât, alături de care, tot în coș, se aflau și câteva flori naturale, iar Mister Boboc a primit o bâtă de baseball sau un ciomag bine cioplit și lustruit, care să semene cu o bâtă de baseball.
Nu prea își amintește nimeni de ce au fost alese aceste cadouri inedite, care i-au amuzat atât pe boboci, cât și pe cei din public. Miss Boboc 1989 purta o fustă cu mult sub genunchi, bluziță cu mânecă lungă, iar Mister Boboc 1989 purta cămașă albă, pantaloni albi, sacou deschis la culoare și cravată în dungi. Ambii erau foarte naturali, zâmbăreți, nefardați.
Bobocii de clasa a IX-a, dar și elevii din clasele a XII-a care au participat la discoteca de după Balul Bobocilor, organizat în sala mare a liceului, au fost îmbrăcați decent, fiecare cu ce a avut mai bun pe acasă.
Rămân mărturie fotografiile alb-negru din acea perioadă, în care nu distingem rochii cu spatele gol, paiete, tocuri de 20 de centimetri, fuste foarte scurte sau băieți în frac.
Discotecă, după bal
Participanții la concursul de cel mai „răsărit” boboc sau boboacă, dar mai ales la dansul de după bal purtau ținute de petrecere, însă nu extravagante, fustițe sub genunchi, rochii cu mânecă lungă, iar de machiaj nu se prea punea problema. Nu era o modă machiajul. Se pare că nici în primii ani după Revoluție liceencele încă nu se prea obișnuiseră cu fardurile.
Profesoara Olga Lența ne-a povestit că la Balul Bobocilor din 1997, ca elevă, „a fost pentru prima oară când am folosit fard pe ochi”. „Mă simțeam stingheră, mai ales că am luat cuvântul în deschiderea programului. Ce a fost inedit? Faptul că doamna dirigintă mi-a încurajat gestul. Și acum îmi amintesc ce mi-a spus (Dumnezeu să o odihnească): «E prima oară când te văd machiată. Îți stă foarte bine». Și chiar așa era, prima oară când foloseam fard”.
Biatrice Choleva își amintește că după concurs urma de fiecare dată discoteca, cu muzică la magnetofon, până la ora 22:00, pe care o puneau tot DJ din liceu, mulți băieți veneau la bal îmbrăcați în blugi sau chiar în pantalonii de uniformă. „Cei mai frumoși boboci primeau din partea organizatorilor, de obicei clasele de a XII-a, diplome și cărți, mai rar flori. După concurs, se făceau fotografii și… cam atât”, ne-a spus Biatrice.
Miss Boboc i-a dus notorietate în liceu și mulți băieți prin preajmă
Ecaterina Pelinari ne-a spus că a fost aleasă Miss Boboc în anul 1990, făcând parte dintre primii boboci de după Revoluție. „La Liceul Sanitar eram mai mult fete. Nu mai știu cum am fost selectată, cred că cei din clasa a XII-a, care organizau balul, au venit în clasă și mi-au spus să particip. Știu că am recitat, am cântat, cam astea erau probele din concurs, de aptitudini artistice. Ca premiu am primit ceva cosmetice, flori… Chiar după ce am coborât de pe scenă, nici acum nu am înțeles de ce, directorul liceului mi-a spus că nu prea sunt în siguranță și am plecat acasă. Nu am mai fost la discoteca de după bal. Oricum, acel titlu, de Miss Boboc, mi-a adus notorietate în liceu, normal. Eram invitată la spectacole, la multe activități culturale, am reprezentat liceul la anumite evenimente și, în clasa a XII-a, alături de alți colegi din clasă, am prezentat Balul Bobocilor pentru cei mici, din clasa a IX-a. Nu știu ce altceva mi-a adus acest titlu… Că mă curtau mulți băieți… Hmm. Asta nu mă prea interesa. Am glumit… Oricum, eram mai cunoscută în liceu decât alți colegi, să zicem, după ce am fost aleasă Miss Boboc”, ne-a povestit Ecaterina.


În ’89, la Câmpulung, Miss Boboc a primit un coș împletit în care se afla o gâscă cu fundă roșie la gât
În ’89, la Câmpulung, Miss Boboc a primit un coș împletit în care se afla o gâscă cu fundă roșie la gât
Boboacele de dinainte de 1990 purtau ținute decente și erau supuse unor teste dificile de cultură generală
Boboacele de dinainte de 1990 purtau ținute decente și erau supuse unor teste dificile de cultură generală
Miss și Mister Boboc 1989 - Liceul Dragoș Vodă, împreună cu Miss și Mister Boboc 1986
Miss și Mister Boboc 1989 - Liceul Dragoș Vodă, împreună cu Miss și Mister Boboc 1986


Recomandări

Prof. Isabel Vintilă face parte din grupul de lucru care pregătește noile programe școlare la Limba și literatura română pentru liceu

Prof. Isabel Vintilă face parte din grupul de lucru care pregătește noile programe școlare la Limba și literatura română pentru liceu
Prof. Isabel Vintilă face parte din grupul de lucru care pregătește noile programe școlare la Limba și literatura română pentru liceu

Liceul din Broșteni își va primi elevii în mod festiv, ca revenire la normalitate după drama inundațiilor

Liceul din Broșteni își va primi elevii în mod festiv, ca revenire la normalitate după drama inundațiilor
Liceul din Broșteni își va primi elevii în mod festiv, ca revenire la normalitate după drama inundațiilor

Aproape 40 de școli și grădinițe au fost relocate, unele în pridvorul bisericii, în cămine culturale sau în clădirile unor firme

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților i-a premiat pe elevii suceveni cu rezultate deosebite la Evaluarea Națională și la Examenul Național de Bacalaureat, sesiunea 2025

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților i-a premiat pe elevii suceveni cu rezultate deosebite la Evaluarea Națională și la Examenul Național de Bacalaureat, sesiunea 2025
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților i-a premiat pe elevii suceveni cu rezultate deosebite la Evaluarea Națională și la Examenul Național de Bacalaureat, sesiunea 2025