Spectacol

„Miss mândră-n sat”, la Balul Bobocilor de la Liceul „Mihai Eminescu” Dumbrăveni



Titlul „Miss mândră-n sat” a fost câștigat de Diana Dumitrița Roman
Titlul „Miss mândră-n sat” a fost câștigat de Diana Dumitrița Roman

În primul weekend al lunii noiembrie, pe scena Ateneului „Mihai Eminescu” din Dumbrăveni s-au aprins din nou reflectoarele pentru cel mai așteptat eveniment al toamnelor școlare, Balul Bobocilor de la Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni.
Spectacolul-concurs s-a încadrat într-o tematică preluată din mediul autohton, „Miss mândră-n sat”, o temă ce promovează specificul popular românesc și identitatea națională.
Organizatorii evenimentului, elevii claselor a XII-a, împreună cu diriginții lor, prof. Oana Rusu, prof. Dorina Rîmbu, prof. Cătălin Curaleț, prof. Mugurel Botezatu și prof. Rica Șorodoc, au pus în scenă un program variat, cu momente artistice care s-au remarcat prin bun-gust, rafinament și eleganță ce vor rămâne, cu siguranță, multă vreme în memoria spectatorilor.
Prezentatorii balului au fost în acest an elevii Adina Filote și Alexandru Ababei din clasa a XII-a A, coordonați de prof. Oana Rusu.
Ineditul spectacolului a fost obținut și prin momentele cu accente culturale, amestec de cântec și poezie, oferite de invitații speciali, Gabriela Teișanu, de la Centrul Cultural „Bucovina”, și Adrian Bezna, membru al Cenaclului folk „Și totuși iubirea”.
Spectacolul-concurs a cucerit publicul prin ritmuri de cântec și stiluri de dans diferite, prin scenete și momente artistice deosebite susținute de concurente și de alți invitați: tânărul coregraf Alexandru Andronic, de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, eleva Miruna Buză, de la Colegiul „Mihai Eminescu” Botoșani, precum și trupa de dans modern de la Palatul Copiilor, pregătită de prof. Mirela Duminică.
Prin munca susținută a organizatorilor s-a obținut un spectacol excepțional în care fetele claselor a IX-a ale Liceului Tehnologic „Mihai Eminescu” s-au întrecut pentru titlul „Miss mândră-n sat”. Pentru asta, a fost nevoie ca fetele să treacă prin mai multe probe: de prezentare, de aptitudini artistice, de îndemânare practică, de dans și a ținutei de seară. Ele au dovedit, pe lângă frumusețe și talent, că sunt și bune gospodine, când au trecut la cusut motive populare pe etamină și la învârtit sarmale. Întreaga recuzită (decoruri, jocuri de lumină și fum) a susținut prin calitate și bun-gust specificul temei, apreciată de publicul pe cât de numeros, pe atât de călduros și plin de animație. Titlul „Miss mândră-n sat” a fost câștigat de Diana Dumitrița Roman, locul II a fost obținut de Bianca Ana-Maria Pamparău, iar locul III, de Andreea Gabriela Păvăloaei, trei fete mândre din clasa a IX-a A.
Organizatorii au beneficiat atât de sprijinul autorităților locale și al unui număr mare de sponsori, cât și de prezența patrulelor de poliție, jandarmi și ISU care au asigurat o desfășurare fără evenimente neplăcute.
Din partea grupului de diriginți organizatori, profesorii Oana Rusu și Mugurel Botezatu au fost invitați pe scenă, unde au primit flori și aplauze, iar aceștia și-au exprimat gândurile lor înainte de finalul spectacolului.
În final, prof. Mihaela Apetrei, directoarea liceului, a felicitat elevii și profesorii organizatori, iar primarul comunei Dumbrăveni, Ioan Pavăl, a premiat câștigătoarele concursului. Seara s-a încheiat cu obișnuita petrecere prin care tuturor boboceilor li se urează bun venit în rândul liceenilor.


„Miss mândră-n sat”, la Balul Bobocilor de la Liceul „Mihai Eminescu” Dumbrăveni
„Miss mândră-n sat”, la Balul Bobocilor de la Liceul „Mihai Eminescu” Dumbrăveni
Titlul „Miss mândră-n sat” a fost câștigat de Diana Dumitrița Roman
Titlul „Miss mândră-n sat” a fost câștigat de Diana Dumitrița Roman


Recomandări