Misiuni de salvare în desfășurare, în mai multe zone blocate de nămeți, din Buzău și Vrancea



Mai multe misiuni de salvare a unor persoane cu probleme medicale din zonele izolate de nămeți au loc, miercuri după-amiază, în județele Buzău și Vrancea, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vrancea, Cristina Duță, în acest județ au loc misiuni de salvare a unor persoane cu probleme medicale gravice cu elicoptere, dar și cu o ambulanță pe șenile trimisă din Iași.
Conform sursei citate, această ambulanță pe șenile se îndreaptă, la ora transmiterii acestei știri, în localitatea Milcovul, de unde trebuie să ia o gravidă cu hemoragie severă a cărei stare este destul de gravă. În funcție de evoluția vremii și de starea gravidei, ambulanța pe șenile ar urma să preia apoi un bătrân cu icter din localitatea Cândești.
duță spune că la ora transmiterii acesti știri au loc misiuni de salvare a unor oameni din zone izolate desfășurate cu un elicopter trimis de la Iași, care trebuie să preia mai multe gravide, persoane care au nevoie de dializă, bolnavi cu afecțiuni respiratorii, dar și un copil cu simptome de apendicită.
De asemenea, elicopterul va arunca în zone semnalizate de autorități pachete cu medicamente pentru persoanele care au nevoie de tratament.
Referitor la femeia însărcinată adusă cu elicopterul din Vintileasca, zonă izolată de nămeți în care echipele de deszăpezire și ambulanțele încearcă să ajungă de trei zile, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea a precizat că ea a fost transportată la Spitalul Județean Sfântul Pantelimon din Focșani, însă deocamdată nu se știe nimic despre starea ei.
Conform sursei citate, misiunea de preluare a gravidei din Vintileasca a fost extrem de dificilă, fiind probleme la aterizare atât în comuna respectivă din cauza stratului foarte gros de omăt, cât și la Focșani.
Și la Buzău au fost salvate, miercuri, mai multe persoane cu probleme medicale. Astfel, au fost transportate cu elicopterul din zone izolate un bebeluș de un an și două luni cu mama lui din localitatea Cilibia, copilul având probleme respiratorii, un diabetic din Brăgăreasa și o persoană cu o criză hipertensivă din Călărăști
De asemenea, a fost transportat cu elicopterul și un bătrân cioban izolat de trei în nămeți, în localitatea Padina, care nu are probleme medicale, însă este în stare de șoc pentru că nu se mai aștepta să fie salvat din zona izolată.
Toți acești pacienți se îndreaptă, la ora transmiterii acestei știri, către Spitalul Județean Buzău pentru a primi îngrijirile medicale necesare.
Tot la spitalul din Buzău vor ajunge mai mulți bolnavi salvați, miercuri, de armată din altă regiune acoperită de nămeți, de la Mihăilești, fiind vorba despre un bătrân cardiac, o femeie cu probleme neurologice și un bebeluș cu probleme respiratorii.