Interes

Misiunea la Suceava a ambasadorului Germaniei: „identificarea de noi locații pentru investiții în această zonă”

Întâlnirea ambasadorului Germaniei cu Gheorghe Flutur, reprezentanții CCI și oamenii de afaceri
Întâlnirea ambasadorului Germaniei cu Gheorghe Flutur, reprezentanții CCI și oamenii de afaceri

Germania este interesată de extinderea afacerilor sale în zona de nord a României, iar ambasadorul său la București, Excelența Sa Cord Meier-Klodt, a fost ieri în vizită oficială în județul Suceava pentru a identifica oportunități în acest sens. În cursul zilei de ieri, ambasadorul a avut întrevederi cu președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, cu prefectul Mirela Adomnicăi, cu primarul de Suceava, Ion Lungu, și s-a întâlnit la Palatul Administrativ cu reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie Suceava și cu oameni de afaceri locali. La finalul întâlnirii, ES a declarat, într-o conferință de presă, că „elementul strategic” al acestei vizite în județul Suceava este acela că are „o misiune pentru a identifica noi locații de investiții în această zonă”. Argumentele pentru acest interes au fost că „economia românească crește foarte repede și odată cu ea crește și economia germană în țară”, faptul că Germania este pe primul loc ca partener comercial al României și pe locul doi din punct de vedere al investițiilor.
”Într-un astfel de moment, se caută oportunități noi și o regiune ca Bucovina se poate prezenta cu atuurile sale, comparative”, a spus ES Cord Meier-Klodt. Avantajele Bucovinei sunt existența, deja, a unui parteneriat solid și funcțional între județul Suceava și regiunea germană Schwaben, cu un plus dat de faptul că în parteneriatul regional este inclusă și Regiunea Cernăuți din Ucraina; „moștenirea importantă bazată pe rolul jucat de minoritatea germană în Bucovina”, reflectată foarte bine în studiul limbii germane în licee și la Universitatea „Ștefan cel Mare”; începerea calificării forței de muncă în sistem de învățământ dual, după modelul german.
Punctele slabe ale atractivității sau „anumite limitări”, cum le-a numit ambasadorul german, sunt lipsa forței de muncă și problemele de infrastructură, altfel spus, absența drumurilor rapide și a autostrăzilor.
„Nivelul actual (n.r. – de dezvoltare) nu corespunde deloc cu potențialul care există”, a subliniat ambasadorul Germaniei la București.
”Meritul Bucovinei” pentru ambasadorul german
În opinia sa, domeniul care are cel mai mare potențial de creștere este „evident, turismul”, dar și IT, în care căile de transport terestre sunt mai puțin importante. Până la construirea acestora, „și o autostradă digitală poate juca un rol foarte important”, a spus Cord Meier-Klodt, care nu a exclus ca investitori germani să fie interesați și de construcția unei autostrăzi reale.
Un alt punct atractiv poate fi colaborarea în domeniul medical, în special în domenii de vârf. De altfel, la propunerea președintelui Flutur, ambasadorul a vizitat și Centrul de Epilepsie de la Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, realizat în parteneriat cu Clinica Knapschaftskrankenhaus Ruhr – Epileptology din Bochum, din Germania, precum și secția Neurochirurgie, implicată de asemenea în acest proiect. Mai mult, pavilionul pentru copii, pe care CJ și spitalul doresc să-l construiască, are ca model clinica pentru copii și tineri Josefinum, din Augsburg.
Președintele CJ Gheorghe Flutur a declarat, la rândul său, că din evaluările administrației județene reiese că oportunități de investiții în județul Suceava sunt, pe lângă cele enunțate, în industria mobilei, industria alimentară și în mecanică. În aceste domenii există atât resurse materiale, cât și umane pentru o dezvoltare sănătoasă, pe termen lung. Flutur i-a propus ambasadorului să transmită din partea administrației sucevene o invitație către agențiile de turism germane, să vină în Bucovina pentru a vedea la fața locului ce are de oferit această zonă celor care o vizitează.
La finalul conferinței de presă, Gheorghe Flutur i-a acordat Excelenței Sale Cord Meier-Klodt „Meritul Bucovinei”, distincția transformându-se astfel într-o invitație deschisă pentru ambasador de a-și asuma rolul de personalitate care și-a legat destinul de județul Suceava (condiția necesară pentru acordarea distincției „Meritul Bucovinei”).

Distincția Meritul Bucovinei, acordată de președintele CJ Gheorghe Flutur, ES Cord Meier Klodt, ambasadorul Germaniei în România
Distincția Meritul Bucovinei, acordată de președintele CJ Gheorghe Flutur, ES Cord Meier Klodt, ambasadorul Germaniei în România
ES Cord Meier-Klodt a declarat că cel mai mare potențial îl au afacerile în domeniul turismului și IT
ES Cord Meier-Klodt a declarat că cel mai mare potențial îl au afacerile în domeniul turismului și IT
Misiunea la Suceava a ambasadorului Germaniei: „identificarea de noi locații pentru investiții în această zonă”
Misiunea la Suceava a ambasadorului Germaniei: „identificarea de noi locații pentru investiții în această zonă”
Întâlnirea ambasadorului Germaniei cu Gheorghe Flutur, reprezentanții CCI și oamenii de afaceri
Întâlnirea ambasadorului Germaniei cu Gheorghe Flutur, reprezentanții CCI și oamenii de afaceri

Recomandări

Gabriela și Ion Drăghici, artiști plastici cu un stil și o abordare artistică distinctă, au expus pentru a doua oră la Suceava

„Ce a fost aici înaintea mea?”, o cronologie a evenimentelor petrecute la Gura Humorului, adunate într-un volum lansat la Forumul German

Startul celei de-a XXII-a ediții a Turneului „Patru Regiuni pentru Europa”, la care Suceava este partener, s-a dat în acest an în Franța