Titlul acestui cuvânt aparține Preafericitului Părinte Patriarh Daniel rostit în contextul unor referiri cu privire la activitatea preoților de caritate, cărora le poartă de grijă în chip deosebit, atât prin rugăciune, cât și prin implicarea personală, spre cunoașterea tuturor aspectelor legate de spațiile de misiune încredințate, problematicile slujirii preoțești și perspectivele eficienței prezenței Bisericii în societate.
Apostolatul social al Bisericii Ortodoxe Române cuprinde și activitatea preoților de caritate, care asigură asistența religioasă în toate spitalele, căminele de bătrâni, orfelinatele etc. Pastorația de caritate este una specială și cere mult spirit de jertfelnicie, tărie duhovnicească, tact pastoral adecvat și o aplecare cu totul asupra semenilor. Această lucrare deosebită aduce aminte de puternicul caracter misionar al Bisericii primare, care nu trebuie să slăbească azi din pricina secularizării și globalizării tot mai pregnante în viața noastră.
În jurul preotului din spital se formează o comunitate de credincioși care ajută efectiv la realizarea multor proiecte sociale, implicându-se direct și dezinteresat. Preotul de caritate devine mesager al bunătății în locuri de grea încercare și suferință. Prezența harică în aceste condiții reprezintă o licărire de speranță în viața celor bolnavi și credincioși, dar și un bun prilej de pocăință pentru cei necredincioși.
Pacienții credincioși se bucură de prezența preotului în spital, aducându-și aminte de preotul lor duhovnic, și cer binecuvântare, participă la programul liturgic al capelei din spital, nesimțind lipsa harului dumnezeiesc. Putem vorbi chiar de o îmbunătățire a rugăciunii în această perioadă de pasivitate a activităților de fiecare zi, dând posibilitatea reflecțiilor spirituale.
Bolnavii străini de viața duhovnicească a Bisericii au teribila șansă de mântuire pe patul de spital dacă acceptă o spovedanie generală, care se poate realiza în mai multe etape, și prin aceasta să se nască o adâncă părere de rău pentru mulțimea greșelilor săvârșite până în ceasul mărturisirii.
Preotul de caritate devine ultimul duhovnic al multor oameni care pot avea momente de credință asemenea cunoscutului tâlhar de pe cruce. El poate fi cheia mântuitoare a multor suflete și mijlocitor văzut, alături de rugăciunile sfinților, nevăzute, dar prezente, prin aceasta fiind rugător activ pentru mădularele bolnave ale Bisericii luptătoare. În acest caz, preotul devine martor al multor suferințe ale trupului, dar și cele ale sufletului, al vederii zbuciumului interior, dar și al pălirii puterilor trupești, al ieșirii sufletului din trup, al revoltei și furiei oamenilor, care nu pot accepta despărțirea, al nepăsării unora pentru sufletele lor și al neglijării spirituale ale altora pentru aproapele aflat în suferință, al conștientizării deșertăciunilor lumești în fața bolii și a morții, al neputinței omului de a opri suferința, de a o birui definitiv, retrăgându-se smerit în căutarea altor soluții salvatoare.
În mijlocul unei asemenea misiuni duhovnicești, care nu este altceva decât o datorie a propovăduirii învățăturilor hristologice în duhul iubirii față de aproapele, preotul de caritate devine toacă și clopot, atât pentru toți bolnavii internați și familiile acestora, cât și pentru toți ostenitorii așezământului spitalicesc, fiind reper spiritual al celor ce-L identifică pe Hristos Domnul în fiecare om aflat în neputința trupului și a sufletului.
Chip al bunătății, preotul e Doamne, Doamne!!! al copiilor bolnavi, care aduce păștițe la pătuțul din spital, este consilier duhovnicesc al corpului medical pentru care se roagă și poartă discuții folositoare de suflet, cărora le este duhovnic temporar sau permanent, e liturghisitor al Tainelor mântuitoare în spații mai puțin adecvate (saloanele bolnavilor, holurile și amfiteatrele spitalelor), e propovăduitor al învățăturilor dumnezeiești în instituții cu profil medical.
Prezența preotului de caritate este o șansă spre mântuire a celor încercați în suferință, este vedere cerească în aducerea aminte de Dumnezeu, e slujitorul tuturor, gata de a răspunde nevoilor spirituale de speranță în mijlocul suferinței.
(Pr. Horia Nicolae PRIOTEASA, Ziarul lumina)
