Candidații USL Suceava la alegerile parlamentare din data de 9 decembrie Gavril Mîrza și Tiberius Brădățan s-au întâlnit în cursul zilei de ieri cu peste 300 de locuitori ai comunei Moara, la acțiunea electorală fiind prezent și liderul PSD Suceava și președinte al Consiliului Județean, Cătălin Nechifor. Senatorul Gavril Mîrza candidează din partea USL pentru funcția de deputat în Colegiul nr. 3 Cajvana, în timp ce doctorul Tiberius Brădățan vizează postul de senator în Colegiul nr. 2 Suceava.
În cadrul discuțiilor cu locuitorii din Moara, Gavril Mîrza a precizat că în calitate de deputat va susține modificarea Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății, precum și alte măsuri ce se impun în vederea retrocedării către persoanele îndreptățite a terenurilor de sub luciu de apă. Mîrza a precizat că va susține contrucția unei grădinițe cu program normal în satul Moara Nica, extinderea rețelei de alimentare cu energie electrică la casele din satele Bulai și Moara Nica, finalizarea bisericii din localitatea Liteni – Moara și construcția rețelei de alimentare cu apă potabilă în Moara Nica și Moara Carp.
„Am încheiat campania electorală în Moara, o comună care poate avea alt destin, care este în imediata vecinătate a Sucevei și care se poate dezvolta concomitent cu municipiul reședință de județ. Aici se pot construi acele depozite de înmagazinare a produselor agricole, astfel încât acestea să poată fi transportate mai ușor către hipermaketuri. Consider că oamenii din Moara merită mai mult, motiv pentru care voi susține proiectele necesare pentru creșterea calității vieții locuitorilor din comună”, a spus Gavril Mîrza.
La rândul său, candidatul USL pentru funcția de senator în Colegiul nr. 2 Suceava, Tiberius Brădățan, a spus că locuitorii din comuna Moara nu trebuie să uite cine a guvernat în ultimii patru ani România. „Portocaliii și-au schimbat acum culoarea în albastru. Însă trebuie să știți că ei și-au schimbat părul, dar năravul ba, iar cei care au contribuit la dezastrul României trebuie să ajungă la lada de gunoi a istoriei”, a precizat Brădățan.
Proiect
Mîrza: Retrocedarea terenurilor de sub luciu de apă va fi una dintre prioritățile mele ca deputat
