Senatorul PSD de Suceava Gavril Mîrza face haz de supărarea UDMR, după ce Legea educației în varianta agreată de această formațiune nu a trecut de Curtea Constituțională. Gavril Mîrza a declarat, ieri, în conferință de presă, că apreciază că magistrații de la Curtea Constituțională „nu s-au lăsat influențați politic” și au luat o decizie „conformă cu Constituția și legislația românească”, dar în același timp se întreabă „dacă nu cumva a fost vreo intervenție pentru această soluție” de la Cotroceni, având în vedere că judecătorul care a înclinat balanța în favoarea neconstituționalității asumării răspunderii Guvernului a fost cel desemnat de Președinție.
Potrivit lui Mîrza, în acest joc UDMR a fost victima PD-L, care i-a tratat pe partenerii maghiari „cu nepăsare și lipsă de respect”.
„Eu am avertizat nu o dată că toți cei care au avut ca partener Partidul Democrat-Liberal au pățit-o pe rând. Unii au dispărut complet din viața publică, la lada istoriei, precum CDR și PNȚCD. Era să-i ducă tot acolo și pe liberali. Noroc că noi ne-am trezit la timp. Următoarea victimă este UDMR”, a spus Mîrza, care a declarat în mai multe rânduri că PD și acum PD-L este un partid incapabil să-și respecte angajamentele față de parteneri.
Senatorul de Suceava a mai precizat că PSD nu va retrage din Senat moțiunea de cenzură pe legea educației până când decizia Curții Constituționale va apărea în Monitorul Oficial – deoarece în caz contrar răspunderea asumată de Guvern ar intra în vigoare și legea educației ar produce efecte.
Ironii politice
Mîrza râde de UDMR că a luat țeapă de la PD-L cu legea educației






