Președintele Organizației Județene Suceava a PSD, Gavril Mîrza, consideră că proiectul Legii votului uninominal propus de PSD în 2005 și abandonat ulterior nu ar mai trebui reluat și că cel mai normal ar fi ca legea prin care Guvernul și-a sumat responsabilitatea să fie îmbunătățită, ținându-se cont de propunerile Curții Constituționale.
„Părerea mea este că acest proiect întors poate fi îmbunătățit și ar fi soluția mai directă și normală, decât să preiei iarăși un proiect abandonat în 2005, la care trebuie reluate procedurile, aviz Guvernul șamd.
Cred că lucrurile pot fi rezolvate prin îmbunătățirea și aducerea în stare de constituționalitate a proiectului care a fost trecut o dată prin Parlament și care a primit observații la cele trei articole de neconstituționalitate din partea Curții Constituționale. Lucrurile pot fi rezolvate operativ dacă există voință politică”, a declarat Mîrza.
Curtea Constituțională a decis miercuri că trei articole ale legii privind votul uninominal, asumată de Guvern, sunt neconstituționale, acceptând astfel sesizarea președintelui României, Traian Băsescu.
Liberalii au anunțat deja că dacă procedura de modificare a proiectului de lege guvernamental privind votul uninominal va fi tergiversată în Parlament, Executivul va emite o ordonanță de urgență, astfel încât sistemul uninominal să fie aplicat de la următoarele alegeri locale. Proiectul asumat de Guvern vizează nu numai alegerile parlamentare, ci și pe cele locale, întrucât conține o prevedere prin care se impune și alegerea președinților de consilii județene prin vot.