Președintele Organizației Județene Suceava a PSD, senatorul Gavril Mîrza, a lansat un atac dur la adresa omologului său de la PD-L, fost partener de guvernare, Gheorghe Flutur, amenințându-l cu plângeri penale în calitatea sa de președinte al Consiliului Județean pentru „neglijență în serviciu și abuz în folosirea banului public”.
Nervozitatea lui Mîrza a răbufnit după ce Flutur a criticat din nou proiectul „Utilități și mediu la standarde europene”, demarat de liderul social democrat pe vremea când conducea Consiliul Județean, afirmând că a fost un proiect care a pornit greșit din start și că acum se fac eforturi extrem de mari pentru a fi finalizat.
„Eu credeam că Flutur Gheorghe e mai deștept decât Cadariu (n.r. – Daniel Cadariu, vicepreședintele Consiliului Județean), dar constat cu tristețe că nu se preocupă nici unul în mod serios de acest proiect pentru a fi finalizat, deși au avut și au încă reprezentanți ai Guvernului de partea lor, care spun că avem o comoară, o bijuterie aici. Mă refer la domnii Videanu și Pogea, care sunt tehnicieni și care au venit să le deschidă ochii acestor oameni cu mintea încețoșată asupra acestui proiect. Constat că acești oameni, în afară de proiectul „oul de gogoman” din centrul Sucevei și a acelei statui înaripate, nu au avut la viața lor nici un proiect început sau desăvârșit. Ba da, Flutur a avut un proiect, podul de la Vîrvata, care de 15 ani nu e gata nici azi. Dacă nu a putut să facă un pod timp de 15 ani, cum să priceapă un proiect de o asemenea anvergură, cum e Utilități și mediu? Eu credeam că le-a venit mintea la cap, dar nu le-a venit nici în ceasul al doisprezecelea”, a declarat Mîrza.
Ultimatum
El i-a reproșat lui Flutur că stă mai mult pe la București, considerând că era mai bine dacă rămânea în județ, că poate nu pica Guvernul.
„Eu am crezut că sucevenii și-au ales un președinte care să-i slujească, nu să stea pe banii publici ai județului în București. Le atrag atenția și îi rog pentru ultima dată să-și facă datoria pentru implementarea și finalizarea proiectului și să ducă agentul termic în casele oamenilor din Câmpulung și Vatra Dornei, să lase plimbările și să se apuce de treabă pentru că altfel mă pune și pe mine în situația să le fac și eu plângeri cum mi-au făcut și ei mie până acum 3-4 plângeri la DNA. Eu am să le fac plângeri la instituțiile abilitate să-i verifice pentru neglijență în serviciu, pentru abuz, pentru cheltuirea banului public în alte scopuri”, a spus președintele PSD Suceava.
Cadariu: „Speriat că va pierde la scor alegerile, președintele PSD Suceava fabulează”
Vicepreședintele PD-L al Consiliului Județean Daniel Cadariu consideră că liderul social democraților suceveni, Gavril Mîrza, fabulează speriat că Mircea Geoană, candidatul PSD la prezidențiale, va pierde la scor alegerile din noiembrie. Cadariu a reamintit faptul că fosta conducere PSD a Consiliului Județean a îndatorat, în cadrul proiectului „Suceava – Utilități și mediu”, 60 de localități din județ pe o perioadă de 25 de ani, cheltuindu-le 70 milioane de euro și oferindu-le în schimb investiții nefuncționale.
„Chiar dacă problema încălzirii centralizate în localități este de competența administraților locale și nu a Consiliului Județean, administrația județeană s-a preocupat permanent de această speță încă de la începutul mandatului, prin demersuri făcute la autoritățile centrale, în urma cărora s-au alocat peste 100 de miliarde de lei vechi pentru plata dobânzilor la credit și alte sume pentru definitivarea lucrărilor la componenta termică: 25 de miliarde pentru Rădăuți, 23 miliarde pentru Gura Humorului și 8 miliarde pentru Câmpulung Moldovenesc. Spre știința domniei sale, care înainte să vorbească fără rost putea să se informeze măcar din presă, îl anunțăm că, în orașul Gura Humorului, săptămâna asta se fac probe pentru punerea în funcțiune a centralei, urmând să se asigure căldură populației în această iarnă, iar în ceea ce privește municipiul Câmpulung Moldovenesc s-au identificat deja resurse financiare pentru asigurarea căldurii pe bază de Combustibil Lichid Ușor (CLU), până la stabilirea unui distribuitor de gaze în urma licitației organizate de Ministerul Economiei”, a spus Cadariu.
Amenințări
Mîrza îl amenință pe Flutur cu plângeri penale
