Promisiuni

Mîrza îi asigură pe suceveni că n-o vor duce mai rău fără Traian Băsescu președinte



Liderul PSD Suceava, senatorul Gavril Mîrza, a declarat că dorește să spulbere declarațiile unor lideri PD-L, care susțin că județul Suceava nu va mai primi bani de la Guvern pentru dezvoltare, pentru pensii și salarii dacă Traian Băsescu nu va fi președintele României. Mîrza a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că astfel de afirmații nu au nici o bază reală pentru că Suceava „nu este un județ orfan care să depindă de Traian Băsescu, Emil Boc sau Gheorghe Flutur”, ci o unitate administrativă care se bucură de aceleași drepturi cu restul țării.
„Doresc să spulber această minciună grosolană repetată de activiștii PD-L și doresc să spulber teama salariaților din deconcentrate, că dacă nu rămâne Traian Băsescu președinte își pierd posturile”, a spus Mîrza.
Acesta a mai arătat că dorește să calmeze temerile salariaților din silvicultură, care în aceste zile ar avea ca sarcină, potrivit lui Mîrza, să contribuie cu bani pentru campania electorală și să mobilizeze oamenii să voteze pentru Traian Băsescu.
Mîrza susține că țara nu poate ieși din criză cu Băsescu președinte
De asemenea, senatorul PSD a mai cerut prefectului de Suceava și președintelui Consiliului Județean să nu mai utilizeze salariații instituției și pe cei din alte instituții ale statului în acțiuni de propagandă electorală, ci să-i lase să-și facă îndatoririle de serviciu pentru care sunt plătiți de la buget.
„Să nu mai fie puși zi de zi la fel de fel de acțiuni de propagandă portocalie, la instalat hectare de mutre portocalii pe toate drumurile și gardurile din județ. Acești oameni să fie liniștiți că după 7 decembrie vor fi tratați omenește și vor fi tratați cu respect”, a afirmat Mîrza.
Totodată, liderul PSD a transmis și un mesaj membrilor PD-L, să fie liniștiți și „să nu se mai agite, pentru că Traian Băsescu nu mai are nici o șansă să fie președintele României”.
„Această coaliție pentru scoaterea României din criză o poate face fără Traian Băsescu, un om care s-a descalificat total prin ceea ce a făcut”, a mai spus Gavril Mîrza.