Președintele Consiliului Județean, Gavril Mîrza (foto), i-a făcut pe plac consilierului județean Dan Cadariu și a întocmit împreună cu specialiștii Prefecturii proiecte de hotărâre de guvern pentru alocarea de fonduri în vederea modernizării a două drumuri județene, așa cum i-a solicitat prin presă alesul județean. Este vorba de drumul județean Mănăstirea Humorului- Poiana Micului, pentru care s-au solicitat 11,5 milioane de lei, și drumul județean Câmpulung Moldovenesc- Stulpicani, pentru care se cere alocarea a 26,5 milioane de lei. Mîrza a declarat ieri, într-o conferință de presă, că îi va da lui Cadariu cele două proiecte de hotărâre de guvern „în mână, pe bază de semnătură”, pentru ca în calitatea sa de expert guvernamental să se preocupe de atragerea sumelor respective. „Cele două proiecte i le voi da în mână domnului Cadariu, pe bază de semnătură, pentru ca în calitatea sa de expert al Guvernului să se preocupe pentru a primi fondurile respective. Fac un apel ca acest domn consilier să informeze săptămânal opinia publică asupra acestei acțiuni, altfel o voi face eu”, a spus Mîrza. Scopul pentru care Cadariu a propus șefului administrației județene să facă demersuri pentru a obține fonduri pentru modernizarea celor două drumuri județene menționate mai sus este acela de a realiza un circuit turistic care să lege localitățile Mănăstirea Humorului, Sucevița, Moldovița, Câmpulung Moldovenesc, Stulpicani și Gura Humorului. „Scopul final ar fi acela de a atrage capital de la sucevenii care lucrează în străinătate pentru a fi investiți în turismul din zonă, creând astfel noi locuri de muncă, drept alternativă economică la minerit și exploatarea forestieră care actualmente nu mai oferă de lucru decât în proporții mici locuitorilor”, a explicat alesul județean.






