Optimism

Mîrza este sigur că șefia Consiliului Județean va rămâne la PSD

Conducerea Consiliului Județean, 40-45% din mandatele de consilier județean și cel puțin 70 de primării. Acestea sunt obiectivele PSD Suceava la alegerile locale din vara acestui an, obiective exprimate ieri într-o conferință de presă de președintele organizației județene a partidului, Gavril Mîrza.
Mîrza, care se află la al treilea mandat în funcția de președinte al Consiliului Județean, a evitat să spună în mod direct dacă va mai candida sau nu pentru încă un altul, însă a declarat că „în mod cert conducerea Consiliului Județean va fi a PSD”. „În ceea ce mă privește, aștept să se lămurească cu votul uninominal pentru președinția Consiliului Județean, și apoi mă decid dacă mai candidez sau nu. Să nu-și facă însă nici un fel de probleme nici unul din pretendenții la această funcție că vor scăpa de mine în această luptă. E un vis al fiecăruia. Deja unii se văd șefii acestei instituții. Lupta politică este deschisă și cuvântul hotărâtor îl va avea electoratul, și nu unul sau altul dintre liderii partidelor politice”, a declarat Mîrza. Trebuie spus că la alegerile din 2004, PSD a câștigat 79 de primării, însă în prezent are primari în 80 de localități.

Recomandări

Gheorghe Șoldan după alocarea a 15,05 milioane de lei pentru primării: „Cred că suntem singurul Consiliu Județean care face o rectificare pentru primării”

Gheorghe Șoldan după alocare a 15,05 milioane de lei pentru primării: „Cred că suntem singurul Consiliu Județean care face o rectificare pentru primării”
Gheorghe Șoldan după alocare a 15,05 milioane de lei pentru primării: „Cred că suntem singurul Consiliu Județean care face o rectificare pentru primării”

PSD Suceava a decis în unanimitate susținerea candidaturii lui Gheorghe Șoldan pentru funcția de vicepreședinte la nivel național al PSD

Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Stelian Simerea, mesaj de recunoștință și respect pentru militari, de Ziua Armatei României