Organizația Județeană Suceava a PSD va fi reprezentată la congresul extraordinar al partidului, din 27 septembrie a.c., de o delegație formată din 150-160 de membri. În prealabil, la Suceava va avea loc o conferință județeană extraordinară, în cadrul căreia social-democrații suceveni vor valida candidaturile la alegerile parlamentare din noiembrie. Președintele Organizației Județene Suceava a PSD, Gavril Mîrza, a declarat, ieri, în conferință de presă, că are convingerea că la aceste alegeri se va vota uninominal, deși există formațiuni politice care încearcă să amâne votul uninominal.
„PSD dorește și susține votul uninominal, noi am fost partidul care a strâns semnături pentru această lege, în urmă cu un an și jumătate”, a declarat Mîrza.
Candidații care vor fi supuși validării conferinței județene și apoi congresului PSD sunt: pentru Senat, în colegiul Fălticeni Gavril Mîrza, în colegiul Vatra Dornei-Gura Humorului, Constantin Huțanu, fost primar al municipiului Vatra Dornei, în colegiul Rădăuți, secretarul executiv al PSD Suceava, Corneliu Popovici, iar în colegiul Suceava, fostul director al societății Drumuri și Poduri SA Suceava, Eugen Girigan.
În colegiile pentru Camera Deputaților din zona Fălticeni vor candida actualul deputat Ioan Stan și eurodeputatul Cătălin Nechifor, în cele trei colegii din zona Suceava vor candida actualul deputat Mirela Adomnicăi, consilierul local Neculai Bosancu și directorul Camerei de Comerț și Industrie Suceava, Ovidiu Donțu.
La Siret se bat doi foști prim-miniștri În colegiul Vatra Dornei va candida pentru Camera Deputaților actualul deputat Petrică Tărniceru, în colegiul Câmpulung Moldovenesc-Gura Humorului, va candida omul de afaceri sucevean Nicolae Beraru, iar în colegiile din zona Rădăuți vor candida Mihai Frunză, fost primar al municipiului Rădăuți și Titi Petre, fost șef al Oficiului de Cadastru Suceava.
În colegiul electoral Siret, va candida actualul deputat Eugen Bejinariu, care a fost ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului în guvernarea 2000-2004 și premier interimar în decembrie 2004, de la alegerea lui Adrian Năstase în funcția de președinte al Camerei Deputaților și până la instalarea Guvernului condus de Călin Popescu Tăriceanu.
În același colegiu cu Bejinariu candidează, din partea PD-L, fostul premier al Republicii Moldova, Mircea Druc, iar din partea PNL, directorul ARR Suceava, Iulian Angheluș.
Șeful campaniei electorale PSD în județul Suceava a fost desemnat Virginel Iordache, președintele Organizației Municipale PSD Suceava.






