Arborarea, marți, a unui steag verde pe Palatul Administrativ, după acțiunea de plantare de puieți de salcâm de la Udești, l-a făcut pe președintele Organizației Județene Suceava a PSD, Gavril Mîrza, să ceară explicații pe această temă prefectului de Suceava, Ovidiu Doroftei.
Mîrza a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că îi cere prefectului să cerceteze cine a arborat drapelul verde pe o clădire în care își au sediul două instituții ale statului- Prefectura și Consiliul Județean Suceava.
„Nu cred că acțiunea de la Udești dă motivație ca pe instituția centrală din județul Suceava, Palatul Administrativ, să fie arborate alte însemne decât cele oficiale ale statului român. A apărut un steag verde, or știu că acolo sunt doar însemne oficiale. Organele competente să vadă de ce se întâmplă o astfel de situație, să se cerceteze și să se ia măsuri”, a afirmat Gavril Mîrza.
Acesta a amintit că la acțiunea de plantat puieți de la Udești au participat atât el, cât și colegi ai săi de partid, în calitate de cetățeni voluntari la o acțiune civică. Totodată, liderul PSD a ținut să-i aducă public mulțumiri primarului PSD de Udești, Săvel Botezatu, care s-a preocupat îndeaproape de reușita evenimentului și a propus ca pe viitor la acțiunile de împădurire să fie mobilizați și cei care până acum s-au ocupat de defrișarea pădurilor.






