Senatorul PSD de Suceava Gavril Mîrza a declarat, ieri, că măsurile de austeritate bugetară afectează cele mai vulnerabile categorii de populație, precum persoanele internate în căminele de reabilitare neuropsihică sau mamele cu copii mici. Mîrza a declarat, în conferință de presă, că actualii guvernanți „sunt mai cinici decât cei care au reprezentat vechiul sistem comunist” și că provoacă un adevărat genocid.
Senatorul social-democrat afirmă că în căminele și spitalele de bolnavi neuropsihici nu mai sunt bani pentru hrana pacienților și „s-a ajuns să se mănânce din pomana pentru morți, iar cei din actuala putere își împart banii din licitații publice”.
Totodată, Mîrza a afirmat că nu-și explică grija liderilor PD-L pentru adoptarea legislației care să reglementeze profesia de bonă, în timp ce reduc indemnizația pentru mame.
„Președintele Camerei Deputaților, Roberta Anastase, se preocupă de bone și nu de mame. Astea sunt preocupările lor, când țara e la jumătatea prăpastiei. Sunt mai cinici decât cei care au reprezentat vechiul sistem comunist”, a spus senatorul social-democrat.
Potrivit lui Mîrza, mamele „sunt ultima victimă a Guvernului Boc” prin reducerea concediului maternal și a valorii indemnizației.
„Prin aceste măsuri, Guvernul este în stare de atentat la ființa națională. Dacă se adoptă aceste măsuri se va reduce natalitatea și prin 2050 vom ajunge la 12-15 milioane, cel mult”, a spus Mîrza.
El a precizat că atunci când va reveni la guvernare, PSD va reveni la indemnizația pentru mame la 85 la sută din salariu și la acordarea de deduceri fiscale pentru părinții cu copii mici.
Declarații
Mîrza: Bolnavii neuropsihici din cămine mănâncă din pomana morților
