Transferuri

Mîrza anunță începerea migrației pediștilor

Mîrza anunță începerea migrației pediștilor
Mîrza anunță începerea migrației pediștilor

– el spune că spune că cel puțin 150 de democrați vor să se înscrie în PSD
Liderul social democraților din județul Suceava, Gavril Mîrza, a anunțat că cel puțin 150 de membri PD au anunțat că vor să părăsească acest partid pentru a se înscrie în PSD.
Mîrza spune că decizia democraților a fost luată după ce conducerea PD a anunțat că această formațiune politică se va unifica cu PLD, pentru a forma Partidul Democrat Liberal.
„Foarte mulți democrați au luat această decizie și după ce au aflat că PD Suceava va fi condus de Gheorghe Flutur”, a mai adăugat Gavril Mîrza.
Președintele PSD Suceava susține că printre cei care vor să se alăture social democraților sunt și „nume sonore” ale PD, printre care consilieri locali, primari, viceprimari, foști și actuali șefi de instituții publice. Mîrza a mai spus că fiecare cerere de înscriere în PSD va fi analizată de conducerile locale ale acestui partid. El a arătat că lista celor care vor să se înscrie în PSD rămâne deschisă și pentru alți membri ai PD care vor să părăsească această formațiune politică.
„Avem deja 150 de persoane care vor să vină la noi, și asta la doar două zile după ce am lansat invitația ca toți social democrații să vină din acest ghiveci doctrinar care este PD. Iar printre aceștia se numără și foști sau actuali aleși locali, oameni importanți din rândul democraților”, a declarat liderul PSD Suceava.
El a adăugat că din informațiile pe care le deține există și numeroși membri ai PLD care vor să părăsească acest partid pentru a se înscrie în PNL. În opinia lui Mîrza, electoratul PLD a fost mințit de liderii acestei formațiuni politice, în condițiile în care au susținut că liberal democrații sunt „liberalii sinceri”.
„A fost un furt de conștiință. Una au spus și alta au făcut. Au spus că nu vor fuziona cu PD. Și la câteva zile după ce s-au anunțat rezultatele alegerilor europarlamentare au venit și au anunțat că se vor unifica cu democrații”, a încheiat Mîrza.

Recomandări

Vasile Rîmbu anunță că administrația locală alocă în acest an 50 de milioane de euro pentru creșterea calității vieții sucevenilor

Primăria Suceava anunță că la început de 2026 se înregistrează cea mai bună situație financiară din ultimii 22 de ani