Președintele Organizației Județene Suceava a PSD, senatorul Gavril Mîrza, a declarat că-l va invita pe ministrul Culturii, Theodor Paleologu, în Parlament pentru a da explicații asupra refuzului instituției pe care o conduce de a elibera avizul pentru continuarea construcției unei școli în apropierea mănăstirii Probota, în condițiile în care vechea unitate de învățământ a funcționat pe același amplasament.
Mîrza a arătat că lucrările la noua școală sunt blocate, iar elevii vor fi nevoiți să învețe în spații improvizate. El a acuzat Ministerul Culturii de „birocrație, nepăsare și lipsă de solicitudine fantastic de mare” și este decis chiar să-l invite pe Theodor Paleologu la Probota să vadă care este situația la fața locului.
„Școala de la Probota de peste un an a rămas într-un blocaj total. Nu se mai construiește pe motiv că este prea aproape de mănăstirea Probota. Or, noua școală care se construiește, și este un nivel ridicat deja, a fost amplasată exact pe vechea locație. Întrebarea mea logică este următoarea: vechiul local de școală dărăpănat aflat la aceeași distanță de mănăstire era în regulă, iar o școală noua pe același amplasament nu e în regulă? Mi se pare o doză de birocrație și de lipsă de solicitudine fantastic de mare din partea oamenilor de la acest minister care au această atribuțiune, de a da avize obiectivelor amplasate în apropierea monumentelor istorice”, a spus Mîrza.



