„Mironosițele – Primele mărturisitoare ale Învierii lui Hristos!” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a III-a după Paști

Duminica a treia după Sfintele Paști este afierosită femeilor mironosițe – martore ale Învierii – în special, și femeilor creștine, în general. Dacă ziua de 8 Martie, atât de osanată până mai ieri, a fost o încercare de a înlocui Buna Vestire – zi închinată cinstirii deopotrivă fecioarelor și mamelor, al căror prototip este Maica Domnului, această cinstire a mironosițelor nu a putut fi umbrită atât timp cât prăznuirea Sfintelor Paști nu a fost întreruptă. Și Buna Vestire, și Duminica Mironosițelor ne încredințează că fără Hristos – Care Se naște și Care învie din morți – cinstirea femeii în lumea de astăzi rămâne fără motivație teologică.
Femeia, ca și bărbatul, a fost creată de luminoasele mâini ale lui Dumnezeu, după chipul Său (Facerea 1, 27); asemănarea, și pentru unul, și pentru altul, rămâne un proces dinamic, un ideal de cucerit.
Dintru început, femeia a fost creată – după rânduiala lui Dumnezeu – ca să fie „ajutor de potriva lui (Adam)” (Facerea 2, 20); după căderea în păcat (Facerea 3), femeia, din ajutor, a devenit soție. Așa se face că, dintr-un om liber, ea devine – după Legea lui Moise – un bun, însă un bun printre alte bunuri ale bărbatului (Deuteronomul 5, 21). Un bun pe care bărbatul îl va stăpâni (Facerea 3, 16). Un obiect ca oricare altul, care va face parte din patrimoniul bărbatului (Facerea 20, 3, 12), deși, în cadrul familiei, femeia trebuia să fie respectată (Ieșirea 20, 12), temută (Leviticul 20, 9) și ascultată (Deuteronomul 21, 18).
Aceste femei au fost primele mărturisitoare ale Învierii lui Hristos (Luca 24, 9-11). Citind Sfintele Evanghelii, vom remarca faptul că prezența lor este surprinsă în mod gradual, astfel: Sfântul Evanghelist Matei menționează pasager numele Fecioarei Maria și al Mariei Magdalena; Sfinții Evangheliști Marcu și Luca procedează în așa fel încât din asocierea unui nume să rezulte importanța persoanelor, dar și faptul că femeile care-L însoțeau pe Iisus erau destul de numeroase; Sfântul Evanghelist Ioan știe să sublinieze rolul predominant al femeii între cei care-L urmau pe Iisus. Astfel, aflăm despre cele 25 de femei care au fost în anturajul lui Hristos: Maria (Maica Domnului), Elisabeta, prorocița Ana, soacra lui Petru, văduva din Nain, femeia samarineancă, femeia adulterină, femeia păcătoasă din casa lui Simon, femeia din casa fariseului, văduva săracă, Marta și Maria, surorile lui Lazăr, Maria Magdalena și celelalte femei, Ioana, Salomeea, Suzana, Maria lui Cleopa, Maria lui Iacov și cealaltă Marie, femeia canaaneancă și fiica ei, fiica lui Iair și mama sa, femeia bolnavă de 12 ani, soția lui Pilat. Deși fiecare este unică în felul ei, acestea au primit de la Hristos vindecare, ajutor, milă, iertare sau elogii pentru credința, dragostea și dăruirea lor.
Cu certitudine, Sfânta Scriptură a Vechiului și Noului Testament, în special, abundă în exemple de femei evlavioase. Dincolo de statutul social sau de rolul jucat în istoria biblică, femeile au o deosebită contribuție – aici, pe pământ – prin nașterea și creșterea de prunci (I Timotei 2, 15; 5, 10-14); prin acest act procreator, ele contribuie la extinderea Împărăției lui Dumnezeu, pentru că orice prunc botezat este chemat să se adauge numărului drepților despre care vorbește Apocalipsa: „Și am auzit numărul celor pecetluiți: o sută patruzeci și patru de mii de pecetluiți” (7, 4).
Însă, pe lângă acest rost și rol definitoriu al femeii, trebuie să nu uităm faptul că ele sunt cele mai fervente și perseverente rugătoare (Fapte 1, 14); calendarul bisericesc este mărturie de netăgăduit în acest sens; multe femei s-au arătat animate de sentimente filantropice (Fapte 9, 36), ospitaliere (Fapte 12, 12; 16, 15; I Timotei 5, 10) și misionare (Fapte 18, 26; Tit 2, 3-4).
Și totuși, scrie Sfântul Apostol Pavel, în Domnul femeia nu este fără bărbat și nici bărbatul fără femeie (I Corinteni 11, 11). Înaintea lui Dumnezeu se vor înfățișa numai împreună, nedespărțiți. Dar aceasta nu înseamnă că înaintea lui Dumnezeu monahii și monahiile nu își au rostul lor!