Senatorul Mitron Mitrea a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție în dosarul privind obținerea de foloase pentru o locuință a mamei sale, din comuna ilfoveană Voluntari. Dosarul a fost trimis Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Alături de Miron Mitrea au mai fost trimiși în judecată fostul inspector șef adjunct al Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC), Irina Paula Jianu precum și fostul arhitect șef în cadrul Primăriei Voluntari, Popescu Nicolae, informează DNA.
Fost ministru în cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței (MLPTL), în perioada 2000-2004, în prezent senator, Miron Mitrea, este acuzat de luare de mită, instigare la fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.
Irina Jianu este acuzat de dare de mită, folosirea, cu rea-credință, a bunurilor societăților comerciale într-un scop contrar intereselor acestora, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, folosirea cu rea credință a bunurilor societăților. Fostul arhitect șef al Primăriei Voluntari va fi judecat pentru fals material în înscrisuri oficiale și favorizarea infractorului.
Potrivit rechizitoriului, în perioada 2001- 2002, Miron Mitrea, în calitate de ministru al Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței (MLPTL), ar fi primit de la Irina Paula Jianu foloase necuvenite în cuantum de 9.274.202.542 lei vechi, în schimbul numirii și menținerii acesteia în funcția de inspector șef adjunct și inspector șef al Inspectoratului de Stat în Construcții.
Potrivit procurorilor anticorupție această sumă a reprezentat contravaloarea lucrărilor de construcții, amenajare și dotare efectuate, cu titlu gratuit și în lipsa unor contracte de antrepriză sau subantrepriză, de societățile Conimpuls, Vertcon, Durimpuls și Regal Glass, toate din Bacău, la un imobil din județul Ilfov, proprietatea mamei lui Miron Mitrea.
În aprilie anul trecut, Direcția Națională Anticorupție a cerut Camerei Deputaților aviz pentru declanșarea urmăririi penale în cazul lui Miron Mitrea, pe atunci deputat, vizat într-un dosar de corupție.
Camera Deputaților a respins, în 13 august 2008, solicitarea DNA de avizare a începerii urmăririi penale în cazul lui Miron Mitrea.
Social-democratul Miron Mitrea și-a anunțat, la începutul lunii septembrie 2008 în plenul Camerei Deputaților, demisia din acest for, motivând că recurge la acest gest pentru a nu i se mai spune că se ascunde în spatele imunității.
Între timp, Mitrea a fost ales senator după alegerile legislative din noiembrie 2008.
Miron Mitrea, trimis în judecată de procurorii anticorupție
