Un bărbat cu fractură de antebraț a fost adus, ieri după-amiaza, la Spitalul Floreasca din București de o ambulanță Biomedica, imediat venind și senatorul PSD Miron Mitrea, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse medicale.
Accidentul suferit de bărbat a survenit plecării autoturismului condus de Miron Mitrea, în zona Bulevardului Ion Mihalache, din sectorul 1 al Capitalei.
Persoana s-a dezechilibrat, iar în cădere și-a fracturat antebrațul, potrivit primelor informații. După accident, înregistrat în jurul orei 15.00, Mitrea a fost supus unui alcooltest de polițiștii rutieri, rezultatul fiind negativ.
Cercetările în acest caz vor fi preluate de Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, având în vedere calitatea de senator a lui Miron Mitrea. Cercetarea la fața locului este realizată de Poliția Rutieră, a declarat purtătorul de cuvânt al acestei instituții, Andrei Codău, care a precizat că dosarul va fi predat Parchetului ICCJ.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, doctorul Bogdan Oprița, a declarat, pentru MEDIAFAX, că un bărbat cu fractură de antebraț a fost adus de o ambulanță Biomedica, iar la scurt timp a apărut senatorul.
Victima a fost internată la secția de ortopedie a spitalului.
Bărbatul cu fractură de antebraț care a venit, ieri, la Spitalul Floreasca însoțit de Miron Mitrea a fost audiat de Poliție, declarând că a căzut speriat de claxonul mașinii, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din apropierea senatorului PSD, care au menționat că acesta a rămas fără permis.
„Miron Mitrea venea cu autoturismul pe Bulevardul Ion Mihalache și a observat doi bărbați traversând. El a frânat, dar roțile au prins o porțiune de gheață, iar mașina nu a putut opri în timp util. Astfel, Miron Mitrea a claxonat, iar unul dintre cei doi bărbați a reușit să traverseze la timp. Celălalt bărbat s-a speriat după claxon, a alunecat și a căzut, atingând mașina. Miron Mitrea a oprit și a vrut să îl ducă pe bărbat la spital. Inițial, bărbatul nu a vrut, dar apoi a acceptat, iar Miron Mitrea l-a dus la o clinică, unde i s-a făcut o radiografie, în urma căreia s-a constatat că suferise o fractură la mână”, au declarat sursele.
Potrivit acestora, Mitrea l-a dus pe bărbat la Spitalul de Urgență Floreasca, unde, conform procedurilor, medicii au chemat Poliția.
„Bărbatul a fost audiat de Poliție, declarând că mașina lui Mitrea a claxonat, el s-a speriat, a alunecat și a căzut la auzul claxonului. De asemenea, Miron Mitrea a dat declarație la Poliție și, conform procedurilor, i s-a reținut permisul de conducere”, au spus sursele.