Am simțit un șuvoi gros de compasiune cum izvorăște din mine și o apucă de-a dreptul spre Miron Cozma, din cauză că ultimul lui mariaj a crăpat pe la cusături. Ce mai, atât de aproape i-am simțit durerea, de parcă nu el ar fi divorțat, ci eu însumi aș fi divorțat și aș fi rămas cu te miri ce în urma procesului de partaj. Mi-am zis: uite, domnule, cum un parteneriat marital cu toate aparențele în regulă – dorit de noi toți de lungă folosință, astfel încât să fie tăiat doar prin lovitura finală de coasă a doamnei ăleia de care ne îngrozim cu toții – a ținut numai un an și jumătate. Revoltător, din punctul de vedere uman, revoltător !
Miron Cozma este – aici, cred că avem unanimitate – un personaj al întunericului și un campion național, poate chiar balcanic, al tupeului. După ce a condus ca o veritabilă căpetenie de barbari răzmerițele minierești care au îndepărtat România la o sută de ani lumină de lumea civilizată, s-a căsătorit, parcă în ciuda opiniei publice, taman de „Ziua Europei”, la 9 mai 2009. Și, mare atenție, nu și-a înnodat pirostriile cu-ale oricui. Nu, el – deținutul de vocație, de a prins fluierând trei straturi de rugină în pușcărie – a luat de nevastă taman pe o avocată – oarecum frumușica Monica Mihaela Ionescu – cu ajutorul căreia a și dat România în judecată, pentru că l-a ținut „abuziv” atâția ani la pripon !
Rămân năuc, de parcă aș fi primit o duzină de bâte minierești în moalele capului ! Ca să te plângi de țară – după ce ai mînjit-o cu negru de cărbune în asemenea hal că toată lumea s-a crucit, osândind-o cu măcelurile, devastările și violurile ortacilor – pentru asta e nevoie de o imensă nesimțire. Dar, cine știe: acum, că tot s-au zăvorât minele, probabil că „Luceafărul huilei” a strâns la el nesimțirea tuturor minierilor disponibilizați.
Nu știu de ce Miron Cozma se plânge de pușcăria prin care a trecut. Nu acolo a cântat el „misse” în corul bisericii ? Ar trebui, din contra, să fie recunoscător țării că i-a dat această șansă, care nu-i de colea pentru un ambasador al diavolului, cum e el.
