Miron Aioanei – „Frânturi din viața unui om obișnuit”

„Miron Aioanei – Frânturi din viața unui om obișnuit” este titlul unui nou volum apărut la Editura ANCO L.T.D, ediție îngrijită de arhimandritul Timotei Aioanei. Volumul este considerat de unii cititori o carte de învățătură, de alții o carte de mărturisiri, având în vedere că în cele peste 300 de pagini apar zeci de semnături, fiecare autor cu povestea sa despre Miron Aioanei, „omul obișnuit” născut în satul Rădășeni.
Demn de respect, prin moralitate și credință
Primul capitol este de fapt și prima evocare despre Miron Aioanei, ce poartă titlul cărții, „Frânturi din viața unui om obișnuit”. „Mărturisirea” îi aparține arhimandritului (arhim.) Timotei Aioanei, fiul lui Miron Aioanei, care a dorit ca această carte să fie o aducere aminte despre un om obișnuit, dar demn de respect, prin moralitate și credință, prin destoinicie și căldură sufletească. Arhim. Aioanei spune despre tatăl său, care s-a născut în anul 1937 și a plecat în ceruri anul trecut, „aproape de miezul nopții, la praznicul Preasfintei Treimi”, că „lipsea rar de la sfintele slujbe și nu fără motiv întemeiat. Din iubirea față de Biserică s-a născut și apropierea sufletească față de preotul Ilie Ilisei de la biserica Fălticenilor Vechi, unde a devenit consilier și epitrop. Aprecia în mod realist lucrarea slujitorilor Bisericii, se implica în măsura puterilor lui, invitând și pe alții să facă același lucru. În ultimii zece ani i-a stat alături mai tânărului preot Bogdan Apostol, pe care l-a iubit și față de care avea numai cuvinte de laudă. Eliberat de obligațiile de serviciu a găsit mai mult timp pentru lucrarea spirituală. De multe ori drumurile lui s-au îndreptat spre mănăstirile nemțene. A călătorit foarte des la Schitul Pocrov, unde a fost prezent la hramul Acoperământului Maicii Domnului fără întrerupere, timp de 25 de ani la rând, de asemenea la mănăstirile Neamț, Sihăstria sau la Catedrala mitropolitană din Iași”.
„Știa de ce merită să simți, să crezi, să observi, să înțelegi…”
Cei care l-au cunoscut pe Miron Aioanei sunt de părere că a fost o bună gazdă, având mereu casa deschisă nu doar rudeniilor, prietenilor, vecinilor, ci și numeroșilor slujitori ai Bisericii.
„Nouă ierarhi și zeci de monahi și preoți i-au trecut pragul și au primit de la el o vorbă bună și un pahar cu apă. Chiar Patriarhul României a poposit într-o zi în casa lui, pe când era Mitropolit al Moldovei și se întorcea de la mănăstirile din Bucovina”, mărturisește în carte și fiul său, arhim. Aioanei.
„Gânduri târzii” este titlul unui text din carte semnat de preotul Constantin Ciupu – Parohia Sf. Simeon Suceava, care l-a descris pe Miron Aioanei, după prima întâlnire, ca un „părinte ce dorea pentru fiul său binele. Binele sufletesc și trupesc”. Altă dată, spune preotul Ciupu, „am cunoscut omul harnic, înțelept, exigent, câteodată șăgalnic. (…) Visa. Poate nu visa. Poate mărturisea prin ochii albaștri, adânci, pătrunzători, un crez, o năzuință. (…) Omul pe care l-am cunoscut știa de ce merită să simți, să crezi, să observi, să înțelegi, să participi, să reziști, să continui, să devii, să rămâi”.
Preotul Ciprian Apetrei, consilier patriarhal, îl descrie pe Miron Aioanei ca „un om al bucuriei”, în timp ce pr. prof. dr. Vasile Nechita – Iași spune că Miron Aioanei „avea un autentic chip sadovenian, comun multora dintre semenii creștini și, totuși, atât de diferit și de neuitat”.

„Literele pot deveni pomelnic în ochii celor ce citesc…”
Arhim. Timotei Aioanei le explică cititorilor că nu a scris aceste rânduri pentru a defini persoana celui plecat dintre noi, Miron Aioanei, „ci cuvintele, oricât de măiestrite, nu încap un suflet de om. Le-am scris pentru că ele aduc aminte timpului că un om a trăit. Le-am scris pentru că cel care a trăit nu moare în inimile celor ce l-au cunoscut. Le-am scris pentru că știu că literele pot deveni pomelnic în ochii celor ce citesc…”.