Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a fost acuzat de deputatul PSD de Suceava Mirela Adomnicăi de cinism, în ceea ce privește modul în care a gestionat problema distribuției laptelui praf pentru sugari. Adomnicăi a precizat că în urma unei interpelări făcute ministrului sănătății în această problemă, răspunsul primit din partea lui Eugen Nicolăescu este plin de cinism. Astfel, deputatul PSD de Suceava susține că în momentul de față laptele praf se află în depozitele Direcțiilor de Sănătate Publică, fără a putea fi distribuit mamelor cu copii mici, unul dintre motive fiind și schimbarea modului în care acest produs poate fi distribuit. „Prin ordinul pe care l-a emis, ministrul sănătății a restricționat foarte mult cazurile în care poate fi prescris acest lapte praf. Ceea ce m-a șocat a fost tenta cinică a răspunsului dat de ministrul sănătății, care a ținut să precizeze că el nu va face protecție socială pe banii Ministerului Sănătății, pentru acești sugari. De fapt acest cinism caracterizează întreaga reformă în domeniul sănătății făcută de acest ministru”, a spus Mirela Adomnicăi. În aceste condiții, ea a adăugat că parlamentarii PSD de Suceava vor aduce un amendament la proiectul de lege al bugetului pe anul 2007, prin care vor susține continuarea alocării acelorași fonduri pentru asigurarea laptelui praf sugarilor, cu toate că numărul celor care beneficiază de lapte s-a înjumătățit. „Prin aceasta dorim ca laptele praf să poată fi prescris la un preț superior, ceea ce să determine însă o creștere a calității acestui produs. Deci susținem îmbunătățirea calității laptelui praf prescris de medicul de familie, prin alocarea aceleiași sume din bugetul Ministerului Sănătății, pentru Direcțiile de Sănătate din teritoriu”, a încheiat Adomnicăi.






