Casa de Pensii

Mirela Adomnicăi contestă în instanță ordinul prin care a fost schimbată din funcție

Fostul director al Casei Județene de Pensii, Mirela Adomnicăi, a anunțat că va contesta în instanță ordinul președintelui Casei Naționale de Pensii prin care a fost demisă din funcția pe care o ocupa. Adomnicăi a precizat că a ordinul de demitere a fost emis în cursul zilei de miercuri, în momentul de față conducerea Casei Județene de Pensii fiind asigurată interimar de Iulia Savu, adjunct al acestei instituții. Potrivit unui alt ordin al președintelui Casei Naționale de Pensii, a fost destituit din funcție și directorul economic al Casei de Pensii din Suceava, Mihaela Stan.
În ceea ce o privește pe Mirela Adomnicăi, aceasta a precizat că va ataca în instanță ordinul de destituire, având în vedere că acesta a fost semnat de președintele Casei Naționale de Pensii.
„Eu aveam un contract de management semnat de ministrul muncii, Marian Sîrbu, iar ordinul prin care am fost destituită din funcție era semnat de președintele Casei Naționale de Pensii”, a precizat Mirela Adomnicăi.
De precizat că fostul director al Casei Județene de Pensii a fost susținută de PSD pentru a prelua această funcție, ea fiind destituită după ce social democrații au ieșit de la guvernare.
Mai mult ca sigur, funcția de director al acestei instituții urmează să fie preluată de Camelia Chitul, iar în funcțiile de director adjunct vor fi numiți Petru Florea, care ocupă în prezent funcția de auditor al Casei de Pensii, și Iulia Savu, care va rămâne pe postul pe care îl ocupă în prezent, de director adjunct pe probleme de pensii.

Recomandări

Directorul adjunct de la Pensii, Bogdan Alupoaie, a câștigat concursul de manager al spitalului din Rădăuți

Nistor Tătar va contesta în instanță ordinul Prefecturii prin care i s-a constatat încetarea calității de consilier local în Rădăuți

Doi directori adjuncți și un fost director au fost eliberați din funcții și au părăsit instituțiile la care au lucrat

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție interzice cumularea pensiei cu salariul