Cărțile intitulate „Cinci ani din istoria României” (decembrie 1989 – decembrie 1994) și „Doi ani din istoria României” (ianuarie 1995 – ianuarie 1997) reprezintă exact ceea ce subtitlul spune: „o cronologie a evenimentelor”. Scrise de Domnița Ștefănescu și apărute la Editura „Mașina de scris”, ele reprezintă documente ce pot fi oricînd consultate, provenind dintr-o perioadă cînd Internetul gîngurea în pempărși, neștiind ce-i rezervă viitorul apropiat.
Aceste două cărți – prezente în biblioteci, deși dispărute din librării – constituie prețioase instrumente de lucru pentru Tinerii jurnaliști mai neștiutori, dar și pentru cei mai în vîrstă, ținte vii pentru sîngeroasa amnezie. Eu însumi nu ezit să le cercetez buchea, atunci cînd vreau să-mi reîmprospătez cunoștințele din istoria recentă a țării noastre. Mai ales că, la final, volumele prezintă indice de nume, care scurtează serios timpul afectat documentării.
***
Dac-ar fi consultat aceste două opere, jurnaliștii sportivi ai țării n-ar fi scris, recent, despre Mircea Sandu – președintele Federației Române de Fotbal, că n-a fost niciodată angajat, cu acte în regulă, în vreun partid politic.
Ci, dimpotrivă, ar fi aflat că foste vedete ale sportului (Mircea Sandu, Mircea Lucescu, Necula Răducanu, Adalbert Kassai, Vasile Ianul ș.a.), la 1 septembrie 1992, au devenit membri ai conducerii PDAR (Partidul Democrat Agrar din România), păstorit și ciobănit de Victor Surdu. Alegerile se apropiau, și Surdu avea nevoie de oleacă de artilerie grea.
***
Cum care Surdu? Calificatul soț agrarian al Angelei Similea… Da,da, flăcăul ăla argintiu, încă bun de coasă, reîmbălsămat periodic de televiziunile noastre. Acela, desigur, cu nasul inimitabil. V-ați amintit repede.
Și apropo: habar n-am cît de simpatizate sunt aparițiile surde în studiourile TV, unde inevitabil se-aduc omagii vinului, încît parcă înclinăm să-i dăm dreptate înaintașului Burebista, care, acum două milenii și-un pic, a bărbierit viile de pe harta țării.
Și-aproape mereu, în aceste emisiuni, Victoraș nu se abține să nu zică vreo romanță, cu vocea lui de storcător de rufe. Cu-aceeași voce, clevetesc gurile rele, odinioară îi bagă tovarășului Iliescu la apă rufele sufletești, le înmuia cu detergent filosofic, apoi le-ntindea la uscat, pe sîrma încercatei lor prietenii.
Odată, Surdu a fost difuzat și pe „TVR Internațional”. E totuși un semn că produsele noastre agricole încep să fie cerute pe piața externă.
