FUNCȚII IMPORTANTE

Mircea Sandu și ai lui și-au extins dominația peste UEFA



Mircea Sandu și ai lui și-au extins dominația peste UEFA
Mircea Sandu și ai lui și-au extins dominația peste UEFA

Oficialii FRF Mircea Sandu, Ionuț Lupescu, Adalbert Kassai, Daniel Prodan și Florin Prunea fac parte din diverse comisii și comitete ale UEFA, în urma aprobării de către Comitetul Executiv al forului european a componenței noilor structuri, informează FRF. La sfârșitul lunii trecute, ca urmare a modificărilor aduse Statutului UEFA în timpul celui de-al 10-lea Congres Extraordinar al UEFA, Comitetul Executiv al UEFA, din care face parte și președintele FRF, Mircea Sandu, a aprobat, în cadrul ședinței ce a avut loc la Heerenveen, componența noilor comisii, comitete (mandat până în 2009) și instanțe disciplinare (Comisia de Control și Disciplină, Comisia de Apel, Inspectorii Disciplinari – toate, cu mandat până în 2011) ale forului fotbalistic european. Comisia Echipelor Naționale a fost înlocuită cu Comisia Competițiilor pentru Echipe Naționale, în locul Comisiei de Futsal s-a înființat Comisia de Futsal și Fotbal pe Plajă, Comisia pentru Dezvoltare Tehnică a fost înlocuită de Comisia de Dezvoltare și Asistență Tehnică, iar Comisiei Programelor de Asistență i-a luat locul Comisia HatTrick. Președintele FRF, Mircea Sandu, este membru al Comitetului Executiv, președintele Comitetului pentru Fotbal Feminin, președintele Comitetului Media și vicepreședinte al Comitetului pentru Fotbal. Directorul general al FRF, Ionuț Lupescu, este membru al Comisiei de Control și Disciplină. Secretarul general al FRF, Adalbert Kassai, este membru al Comitetului pentru Fair-Play și Responsabilitate Socială. Directorul sportiv al loturilor naționale, Daniel Prodan, este membru al Comitetului pentru Juniori și Amatori, iar directorul Departamentului relații internaționale al FRF, Florin Prunea, este membru al Comitetului HatTrick.



Recomandări

Evenimentul Omul și Cartea de la USV îl va avea invitat pe filologul, criticul și istoricul literar Mircea A. Diaconu

Evenimentul Omul și Cartea de la USV îl va avea invitat pe filologul, criticul și istoricul literar Mircea A. Diaconu
Evenimentul Omul și Cartea de la USV îl va avea invitat pe filologul, criticul și istoricul literar Mircea A. Diaconu

Gigi Becali a fost amendat de FRF cu 15.000 de lei din cauza declarațiilor discriminatorii