Liga I

Mircea Sandu respinge acuzele că Steaua este echipa FRF-ului



Dumitru Dragomir și Mircea Sandu sau șoaptele unui fotbal bolnav
Dumitru Dragomir și Mircea Sandu sau șoaptele unui fotbal bolnav

Președintele Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat într-un comunicat postat pe site-ul oficial al FRF că FC Steaua nu este echipa Federației, așa cum a susținut președintele grupării Poli Știința Timișoara, Marian Iancu, cerând totodată încetarea jignirilor dintre conducători.
„În ultimele săptămâni, mai mulți conducători de club, dar și, în egală măsură, jurnaliști au acreditat ideea că Steaua ar fi echipa FRF sau că, altfel spus, FRF ar sprijini demersul clubului bucureștean de a câștiga titlul de campioană. Nimic mai fals și mai tendențios. Nici una dintre afirmațiile de mai sus nu corespunde realității și, în plus, deși nu-mi retrag afirmațiile conform cărora arbitrajul românesc se află în ascensiune, este evident că, în ultima vreme, unele arbitraje au favorizat chiar echipa Steaua, tot așa cum, în alte jocuri anterioare, o parte dintre arbitri au luat decizii pro-CFR Cluj”, a spus Sandu.
Mitică Dragomir propune arbitri străini la ultimele derbiuri Președintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat că dacă ar fi în locul conducătorilor FRF ar aduce arbitri străini la meciurile importante, precum Rapid – Steaua și CFR Cluj – Rapid, pentru a elimina suspiciunile.
Dragomir a menționat că scandalul din arbitrajul românesc a izbucnit din cauza faptului că în pauza competițională conducerea FRF a refuzat propunerea lui de a se trage la sorți delegările arbitrilor. „Eu dacă eram în federație aduceam arbitri străini la acest meci și la alte două-trei meciuri. Aduceam la Rapid – Steaua, la CFR Cluj – Rapid… Și se liniștea toată lumea. Arbitrajul e o foarte mare problemă pentru că nu se trag la sorți delegările. Dacă s-ar trage la sorți ar fi altceva. Greșeli vor fi în continuare, dar atunci nu ar mai fi niciun scandal. Ar zice: «Stai dom’le, nu l-ai tras tu?»”, a spus Dragomir.
Arbitrii greșesc pentru că sunt slabi, nu corupți Oficialul Ligii susține că actualii conducători ai FRF s-au făcut de râs în Europa în ceea ce privește comisiile și arbitrajul. „Dacă Steaua a luat 4 puncte pe mâna arbitrilor în acest retur eu ce să fac? Eu răspund de arbitri? Dacă n-au vrut să mă asculte… tot ce le-am spus s-a adeverit. Într-adevăr, parcă încep să devin oracol. Cu comisiile ce-am spus, aia s-a întâmplat. Cum le-a luat de la Ligă praful s-a ales de comisii. Râsul Europei suntem cu comisiile astea. Cum n-au făcut ce-am zis eu cu arbitrii, cum s-au făcut de cacao”, a afirmat președintele LPF.
Dragomir consideră că nu se cumpără arbitri în Liga I și că, în ciuda greșelilor din ultimele partide, „titlul se joacă 100 la sută pe teren”. „Nu se cumpără arbitri. Că sunt slabi, asta e altceva. E vorba de lipsă de valoare. Chiar dacă sunt greșeli mari de arbitraj, pot să spun cu toată tăria că titlul se joacă 100 la sută pe teren. Au fost greșeli care au avantajat și pe Cluj și pe Steaua, într-adevăr, poate mai puțin pe Timișoara”, a adăugat Dragomir.



Recomandări

Varianta propusă de Foresta, privind reorganizarea Ligii secunde în două serii a câte 14 echipe, se bucură de susținere la nivelul cluburilor din eșalonul al doilea

Aerostar și Foresta vor promova braț la braț în Liga a II-a în cazul în care FRF va decide să schimbe modul de desfășurare a eșalonului secund
Aerostar și Foresta vor promova braț la braț în Liga a II-a în cazul în care FRF va decide să schimbe modul de desfășurare a eșalonului secund