Președintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, luni, în cadrul unei conferințe de presă, că există cel mult cinci la sută șanse să fie convocată Adunarea Generală Extraordinară pentru a lua în discuție demiterea sa, așa cum dorește finanțatorul Stelei, Gigi Becali.
„Nu știu dacă sunt cinci procente șanse să se convoace Adunarea Generală. Au alte probleme oamenii acum, a început campionatul. Și în plus, nu se vând pe doi țechini ca să vină la curtea împăratului. Opoziția e împărăția. Avem o opoziție, e bine că ne ține treji „, a declarat Sandu.
Mircea Sandu crede că tot scandalul creat în jurul „cazului valiza” este legat de un cerc de persoane, așa-numita opoziție. „Eu știu că pentru cinci sau șapte persoane din jurul familiei fotbalului suntem indezirabili, dar în același timp suntem și indestructibili, alcătuim o echipă aleasă de Adunarea Generală. Dorim să continuăm ceea ce am început acum doi și jumătate. Astăzi eu sunt acuzat de un băiețel, fost procuror, fost judecător ce o fi fost el, angajat la o instituție publică, deci funcționar public, când eu am luptat și am reușit să conving modificarea statutului privind excluderea Comitetului Executiv ca ultimă instanță în problemele fotbalului”, a mai spus Sandu.
Amenință cu redeschiderea cazului „vliza” Șeful FRF consideră că una dintre cele trei comisii de judecată ale FRF, care au analizat „cazul valiza”, a greșit și spune că dosarul va fi redeschis în cazul în care instanța va da un alt verdict decât cel al Curții de Arbitraj pentru Fotbal: „Decizia Curții de Arbitraj pentru Fotbal este o hotărâre definitivă și irevocabilă, cu amendamentul că raportul ne va spune ce comisie a greșit, pentru că una dintre ele a greșit, cel puțin una dintre ele a greșit, și dacă se va ajunge la instanță cu acest caz, federația va redeschide acest dosar. Când Florea Daniel a fost corect, pe data de 3 iulie sau ulterior, când, ca o marionetă manevrată, a început să facă fel de fel de declarații, absolut neconforme, interesat, manevrat, dirijat? Dacă era să influențez îl influențam și pe Florea, îl puneam pe Florea să facă cum voiam eu dacă era să influențez. Pe domnul Florea nu îl mai anchetăm pentru că nu e o persoană atât de importantă. Și-a spus punctul de vedere. S-a spălat de păcate”.
Cine este Florea, omul care l-a salvat pe Becali Președintele FRF spune că nu știe cine l-a recomandat pe Daniel Florea ca președintele al Curții de Arbitraj pentru Fotbal, dar specifică faptul că directorul general al federației, Ionuț Lupescu, nu a intervenit pentru finul său. „Cred că regret numirea lui Florea la vremea respectivă, chiar nu am stat să cântăresc. Lupescu a venit și a spus chiar de când a fost pus Florea că nu știe cine l-a adus, cine l-a recomandat. L-am rugat pe secretarul general să se uite în stenograme să vedem cine l-a recomandat. Cartea lui de vizită era foarte bună, tânăr, de 8 ani procuror, apoi era la AVAS, adică a urcat niște trepte. Lupescu a spus, domnule dacă se poate să nu-l puneți pe ăsta că e finul meu și nu vreau să se interpreteze. Noi l-am pus, asta e, am greșit n-am greșit asta a fost”, a declarat Sandu.
Gigi Becali nu renunță la strângerea de semnături pentru demiterea lui Sandu Finanțatorul stelist Gigi Becali a declarat, luni, că președintele FRF, Mircea Sandu, îi sună pe conducătorii cluburilor pentru a nu completa lista cu semnăturile necesare convocării Adunării Generale Extraordinare, în care ar urma să se discute eventuala înlocuire din funcție a șefului federației.
„Nu o să plece (n.r. – Mircea Sandu) când vreau eu, ci când vrea Adunarea Generală. Capul de tabel e făcut, săptămâna asta se strâng semnăturile și se va anunța Comitetul Executiv. Eu duc acțiunea până la capăt. Bine, acum îi sună pe toți, manipulări din astea, dar cred că oamenii nu îi vor mai asculta de data asta. Eu încerc să îmi fac datoria, dacă nu îl dă afară Adunarea Generală, e problema lor. Și dacă rămâne, d’aia nu mai pot eu!”, a spus Becali.
Gigi Becali crede că vor fi peste 200 de voturi împotriva lui Mircea Sandu. „Cazul «Valiza» s-a terminat, s-a făcut și comisia aia (n.r. – Comisia formată din Dumitru Costin și Constantin Anghelache, în urma căreia se va decide care dintre cele trei comisii, Disciplină, Apel sau CAF a dat un verdict greșit). Anghelache a spus că hotărârea e perfect regulamentară, dar văd că el tot o ține cu cazul «Valiza». O să vedem ce va fi la Adunarea Generală, indiferent ce va fi, eu nu am nicio problemă cu el, nu este un război al meu cu el, eu voi spune Adunării Generale ce s-a întâmplat și cum conduce el. Cred că o să fie peste 200 sau poate chiar 250 de voturi împotriva lui”, a subliniat Becali.
Un scandal imens în jurul unei valize Echipa Steaua București a fost penalizată, la 4 iunie, cu șapte puncte, iar formația Universitatea Cluj cu șase puncte de către Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal (FRF), după scandalul „valiza cu bani” din ultima etapă a Ligii I, sezonul 2007/2008. De asemenea, finanțatorul Gigi Becali a fost suspendat timp de doi ani și i s-a interzis accesul pe orice stadion pe aceeași perioadă și a primit o amendă de 200.000 de lei, iar președintele grupării ardelene, Anton Doboș, a primit aceeași sancțiune ca Gigi Becali. De asemenea, jucătorii Gigel Coman (Universitatea Cluj) și Petre Marin (Steaua) au fost suspendați câte șase luni și amendați cu 180.000 de lei. Comisia de Apel a păstrat aceste sancțiuni, dar Curtea de Arbitraj pentru Fotbal a anulat toate deciziile luate de Comisia de Disciplină. Becali a primit o suspendare de șase luni, care nu îi interzice accesul pe stadion.
După hotărârea CAF, Gigi Becali l-a acuzat pe Mircea Sandu că a stat la baza „regiei” prin care Steaua a fost depunctată pentru a fi exclusă din Liga Campionilor și că acesta „comandă” comisiile. Președintele FRF a cerut înființarea unei comisii care să ancheteze eventuala sa implicare în deciziile în cazul valizei cu bani.
În 7 mai, în ziua etapei a XXXIV-a, ultima a Ligii I, Direcția Națională Anticorupție (DNA) a reținut, la Cluj-Napoca, cinci persoane care aveau asupra lor 1,7 milioane de euro, bani de la Gigi Becali, care se presupune că urmau să ajungă la jucătorii Universității Cluj dacă aceștia ar fi obținut cel puțin un egal în meciul cu concitadina CFR și Steaua ar fi devenit campioană.
DNA a anunțat ulterior că Gigi Becali, Teia Sponte, președintele Universității Cluj, Anton Doboș, și o cunoștință a acestuia, Traian Bendorfean, sunt urmăriți penal pentru fapte de corupție.






