Nu-i mai ajunge!

Mircea Sandu mai vrea un mandat la FRF

Președintele Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat, vineri, pentru site-ul www.sportulromanesc.ro, că va candida și la alegerile din 2009 pentru șefia FRF, intenționând ca din 2013 să se retragă din activitate.
„Gata, m-am decis. În 2009 îmi voi depune candidatura pentru un nou mandat de președinte al FRF. Apoi mă las, voi avea grijă de nepoți, pentru că atunci voi avea 61 de ani. Voi, presa, ați speculat că Ionuț Lupescu va fi înlocuitorul meu la șefia federației, dar vă spun sincer că nu e așa. Din 2013 nu mă va mai interesa cine va fi președintele FRF, dacă el se va numi Lupescu, Popescu sau Ionescu”, a declarat Sandu care a ținut să precizeze că, din 2013 nu mai vrea să ocupe nici funcția de președinte de onoare al FRF.
Oficialul FRF spune că după 23 de ani la șefia federației va fi foarte mulțumit de activitatea depusă. „Am lăsat și o să las în urma mea multe lucruri bune, calificările și rezultatele de la mondiale și europene, un sediu de federație extraordinar, un stadion talie europeană, baza de la Mogoșoaia și multe altele. Aș vrea ca viitorul președinte să facă măcar pe jumătate cât am făcut eu”, a mai spus președintele FRF.
Mircea Sandu ocupă funcția de președinte al Federației Române de Fotbal din 1990.

Recomandări

„Spartachiada profesorilor”, ediția a XIII-a, la Suceava, competiție sportivă cu sute de participanți din mai multe județe ale țării, dar și din Republica Moldova și Ucraina

Președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava (ASIS), prof. Giani Leonte, și vicepreședintele Alianței Sindicatelor din Învățământ, prof. Dumitru Irimia

președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava (ASIS), prof. Giani Leonte, și vicepreședintele Alianței Sindicatelor din Învățământ, prof. Dumitru Irimia
președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava (ASIS), prof. Giani Leonte, și vicepreședintele Alianței Sindicatelor din Învățământ, prof. Dumitru Irimia

Bază sportivă modernă, cu nocturnă și tribună cu 500 de locuri, inaugurată la Suceava, în prezența președintelui FRF, Răzvan Burleanu

Inaugurarea bazei sportive de tip 1 la Suceava, în prezența delegației Federației Române de Fotbal, condusă de Răzvan Burleanu
Inaugurarea bazei sportive de tip 1 la Suceava, în prezența delegației Federației Române de Fotbal, condusă de Răzvan Burleanu