La proces

Mircea Sandu, iritat de escrocheriile Loteriei Române



Mircea Sandu, învingător în lupta cu Loteria Română
Mircea Sandu, învingător în lupta cu Loteria Română

Președintele Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat, joi, agenției MEDIAFAX, că decizia de executare silită a Loteriei Naționale este un câștig de justiție, întrucât FRF a fost înșelată de-a lungul timpului.
„Este un câștig de justiție pentru că pot spune că de-a lungul timpului am fost înșelați. Deși este o hotărâre care nu este definitivă. Mi se pare un act de normalitate pentru că vom lua exemplul Israelului, a cărui federație primește 10 milioane de euro pe an din concursurile de pronosticuri și din pariurile sportive. Iar Italia are peste 80 de milioane de euro, sumă care ajunge la Comitetul Olimpic Italian și apoi sunt dirijați către toate sporturile din țară. La noi legea este altfel, ceva are ANS, ceva are federația, ceva are Liga Profesionistă de Fotbal. Asta este legea, doar 20 la sută din încasări. Numai că Loteria, ca să nu ne mai plătească pentru concursul Pronosport a creat un nou joc, PariLoto, care este de fapt o concurență neloială a Pronosport-ului. Este o concurență neloială aici”, a declarat Sandu.
Loteria Română a plătit 5 milioane de euro Oficialul federației regretă că nu a putut negocia cu Loteria Națională și că instituția pe care o conduce a fost nevoită să o acționeze în justiție. „Să sperăm ca și celelalte curți de justiție superioare să aprecieze corect și să rămână o decizie definitivă. Sperăm să se rezolve pe această cale pentru că nu ne-am putut înțelege pe cale amiabilă până acum cu conducătorii loteriei. Poate ne vom întâlni și cu actuala directoare generală, vom vedea ce va fi. E păcat însă că nu există instituția negocierii”, a mai spus Sandu.
Loteria Națională a fost executată silit, joi, de către Federația Română de Fotbal, care a câștigat în instanță procesul deschis pentru recuperarea sumei de 20 la sută din încasările pronosticurilor sportive pe anii 2003, 2004 și 2005, valoarea fiind de 18.000.000 de lei (5 milioane de euro).
Deși decizia poate fi contestată la instanța superioară, fiind emisă de Secția Comercială, este executorie.
Avocatul Antonie Popescu, din cadrul Baroului București, a declarat că joi a fost pusă în executare decizia, din conturile Loteriei Naționale realizându-se transferul sumei datorate către FRF.
Proces și cu o casă de pariuri Președintele Federației Române de Fotbal a mai declarat că instituția pe care o conduce a câștigat un proces cu o casă de pariuri, în care FRF cere o cotă parte din încasări pe baza Legii educației fizice și sportului.
„Ministerul de Finanțe a dat licențe caselor de pariuri, cu care ne certăm, considerând că aceste pariuri nu sunt pronosticuri. Dar ce sunt, dacă nu pronosticuri? Adică pronostichezi că ăla pierde în secunda 5 sau ia cartonaș mai târziu. Deci e un pronostic. Avem un proces deschis și caselor de pariuri. Am și câștigat deja în primă instanță cu o casă de pariuri”, a declarat Sandu, neprecizând numele acesteia.



Recomandări

Tenorul sucevean Teodor Ilincăi va intona Imnul Național în debutul meciului de fotbal România – Austria, din preliminariile Campionatului Mondial

Tenorul sucevean Teodor Ilincăi va intona Imnul Național în debutul meciului de fotbal România – Austria, din preliminariile Campionatului Mondial
Tenorul sucevean Teodor Ilincăi va intona Imnul Național în debutul meciului de fotbal România – Austria, din preliminariile Campionatului Mondial

58 de școli din România și Republica Moldova cu peste 2.100 de elevi și profesori au participat la ediția a XXIII-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar”, de la Putna

58 de școli din România și Republica Moldova, cu peste 2.100 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIII-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar”, de la Putna