Mircea Sandu: „Fotbaliștii vor decide unde vom juca”



Mircea Sandu: "Fotbaliștii vor decide unde vom juca"
Mircea Sandu: "Fotbaliștii vor decide unde vom juca"

Președintele Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu, a precizat că, în viitor, jucătorii vor avea ultimul cuvânt în alegerea orașului de disputare a meciurilor naționalei.”E păcat de ceea ce s-a întâmplat sâmbătă seara. Jucătorii vor decide dacă următoarele meciuri se vor disputa pe stadionul din Ghencea sau în alt oraș. Dar, am convingerea că echipa naținală este mult mai respectată în provincie decât în București”, a spus Mircea Sandu, în cadrul unei conferințe de presă, organizată luni de FRF.Mircea Sandu și-a exprimat încrederea că începând din 2009, când stadionul Național va fi reconstruit, națională poate evolua fără probleme în București: „Din 2009, pe noul stadion Național, nu va mai fi o majoritate a suporterilor unui anumit club, ci vor fi mai mulți suporteri ai naționalei. Am primit asigurări din partea Primăriei că proiectul a rămas în picioare și că în 2009 stadionul va fi gata”.Referitor la locul de disputare a următorului meci din preliminarii, cel cu Luxemburg, din 28 martie 2007, Mircea Sandu a precizat: „Avem mai multe stadioane în vedere. Ar putea fi cel din Pitești, care are un teren foarte bun și este aproape de București, am putea juca la Piatra-Neamț, unde s-au făcut investiții majore, dar e un impediment, cel mai apropiat aeroport fiind la Bacău sau la Timișoara, acolo unde există și un aeroport în oraș”.La ultimul meci al echipei naționale, disputat pe stadionul Steaua, mai mulți fotbaliști, printre care, Adrian Mutu, Dani Coman, Gabriel Tamaș sau Cristi Chivu, au fost înjurați. Tricolorii, în cauză, au spus că cei care i-au înjurat au fost suporterii Stelei, iar principalul motiv pentru care aceștia au reacționat așa este că, în trecut, au evoluat la rivalele Stelei din campionat.