Mircea Sandu, Adrian Mutu, Victor Pițurcă, Marius Lăcătuș, Gavril Balint, Ionuț Lupescu și Miodrag Belodedici se află printre personalitățile fotbalului românesc care vor fi decorate, marți, la Palatul Cotroceni, de către președintele Traian Băsescu.
Șeful statului va decora, marți, la ora 18.00, la Cotroceni, personalități ale fotbalului românesc aparținând generațiilor anilor ’60, ’70, ’80, ’90 și 2000, într-o ceremonie care ar fi trebuit să aibă loc, inițial, la mijlocul lunii noiembrie 2007, și care a fost amânată pentru primăvara lui 2008.
Potrivit unor surse din Administrația Prezidențială, printre personalitățile care vor fi decorate către șeful statului, la propunerea FRF, se numără Gavril Balint, Mircea Sandu, Marius Lăcătuș, Victor Pițurcă, Ionuț Lupescu, George Ogăraru, Adrian Mutu, Cristian Chivu, Ciprian Marica, Florentin Petre, Nicolae Dică, Bogdan Lobonț.
Contactat, luni, de agenția MEDIAFAX, consilierul de stat Gheorghe Angelescu, șeful Cancelariei Ordinelor de la Palatul Cotroceni, a precizat că vor fi decorate personalități ale fotbalului din generațiile anilor ’60, ’70, ’80, ’90 și 2000.
Președintele Traian Băsescu a semnat pe 26 octombrie 2007 decretul pentru decorarea post-mortem a lui Nicolae Dobrin cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler.
El a declarat, la finele lunii octombrie 2007, la B1TV, că după „drama cu Dobrin” i-a părut rău că nu a existat cineva care să-i ceară să îi decoreze pe cei rămași în viață dintre fotbaliștii români care au fost la Guadalajara. „Funcția și problemele pe care le ai te prind și te duci cu activitatea de zi cu zi. Dar acum, când s-a întâmplat drama cu Dobrin, mi-a părut tare rău că n-a fost cineva să îmi spună «Măi omule, decorează pe cei care mai trăiesc din cei care au fost la Guadalajara»”, a spus Băsescu.
Președinția a programat, la mijlocul lunii noiembrie a anului trecut, o ceremonie oficială la Palatul Cotroceni la care șeful statului urma să înmâneze distincții de stat unor personalități care au marcat ultimele cinci decenii ale istoriei fotbalului românesc. Ceremonia a fost însă amânată, Federația Română de Fotbal (FRF) precizând, cu acea ocazie, că decizia a fost luată de comun acord cu Președinția din cauza faptului că numărul persoanelor care urmau să fie decorate depășea 120, iar timpul necesar întocmirii documentației aferente a fost mult prea scurt.
„Datorită faptului că numărul persoanelor care urmau să fie decorate este de peste 120, iar timpul necesar întocmirii documentației aferente e mult prea scurt, Federația Română de Fotbal și Administrația Prezidențială au căzut de acord ca acest moment deosebit pentru cinci generații de jucători, antrenori și oficiali (reprezentativi pentru anii ’60, ’70, ’80, ’90 și 2000) să aibă loc în primăvara anului 2008”, a motivat, la acea dată, FRF.
Personalități din lumea fotbalului, precum fostul selecționer Emeric Ienei, au criticat, la vremea respectivă, decizia de amânare a ceremoniei de decorare, susținând că motivația prezentată de FRF și de Președinție este puerilă.