Cred că nu este tocmai în regulă cu moda asta nouă, ca diversele personalități ale puterii din România s-o șteargă una-două în țări străine pentru a se opera, ori de câte ori au vreun necaz care impune intervenția imperioasă a bisturiului. Avem exemple la discreție în această privință, începând cu prezidentul Traian Băsescu, care s-a suit cocârjat ca un semn de întrebare în trenul personal de Viena, pentru a-i veni de hac herniei de disc care-i tortura verticalitatea spinării, și a se întoarce din nou bun de dârvală și de luptă cu mogulii, și continuând cu fostul prim ministru Tăriceanu, care și-a reparat și el în Franța genunchiul paradit de pasiunea sa extremă pentru adrenalina motocicletei. Iar acuma, de curând, a venit rândul tartorului fotbalistic Mircea Sandu – poreclit „Nașul”, probabil pentru c-a fost dublura lui Marlon Brando, în filmul cu același nume regizat de Martin Scorsese – să-și bage la cuțit un maț de mare importanță, atât pentru persoana sa cât și pentru mișcarea fotbalistică din România, într-o clinică din franțuzeasca urbe Nice.
Întrebarea este firească, cetățenească și de bun simț: au dreptul cei mai influenți și mai mari combinatori din România – președinți, premieri, șefi ai fotbalului ș.a. – s-o șteargă englezește, alegând exilul chirurgical, pentru a fenta mizeria spitalicească a țării noastre, în loc să lupte împotriva stafilococilor și a celorlalți temuți moguli microscopici, care s-au înstăpânit în sălile de operație? Au ei dreptul să opteze pentru bisturiele mânuite de medicii străini, de parcă medicii noștri ar avea ciumă combinată cu holeră?
Eu cred că n-au acest drept. A te opera în străinătate poate însemna o alegere normală pentru un simplu cetățean, care n-are încredere în spitalele din țară, dar pentru o personalitate politico-fotbalistică este, la urma urmei, o sfidare la adresa poporului și o lipsă de patriotism. Dacă nu vor din proprie inițiativă, președintele, parlamentarii sau șefii fotbalului ar trebui spitalizați cu forța aici, în țara care a făcut din ei niște inși speciali, măcar să vadă și dânșii prin ce încercări trece norodul, când are de-a face cu vreo boală decisivă. Să vadă și ei ce-nseamnă plicul cu sute de euro care trebuie strecurat în buzunarul personalului medical, dacă vor să fie băgați în seamă, să doarmă și ei câte doi în pat, să trebuiască și ei să-și cumpere medicamentele, fiindcă spitalul ridică din umeri.
Fără supărare, dar prea sunt unii șmecheri, iar alții fraieri.
