MIRCEA RADU IACOBAN LA 75 DE ANI

Cu puțină și-o mică întârziere din motive independente de mine, doresc să-i aduc un frumos omagiu marelui om al culturii ieșene cu ocazia frumoasei sale aniversări și cu siguranță și a celora ce mă vor citi, transmițând marelui maestru un călduros la mulți ani și multă prosperitate, iar conform tradiției iudaice, – la mulți ani până la…120 de ani…
Sportul și scrisul ne-a facilat întâlnirile. Onestitatea, noblețea, eleganța și o colegialitatea în atitudine îl caraterizează pe acest om de carte plin de gust și afecțiune pentru semenii lui. Un mare comentator cu mare putere de absorbție și selectare, un adevărat mănuitor al condeiului, iar volumele, piesele de teatru, eseurile și sutele de articole publicate în presa vremii însoțite de înaltele funcții, premii și destincții , toate le las cu voia cititorului la aprecierea specialiștilor, cu alte cuvinte în seama oamenilor de profesie, iar toate la un loc punctează personalitatea omului de cultură, a ziaristului, scriitorului și dramaturgului M.R. Iacoban…
“Anticonvenție, antiartificiu în respingerea oricărei retorici, iată modul de conduită” (Const. Ciopraga), “Un condei inteligent și sincer spune lucrurile pe nume cu vervă și cu o anume lumină interioară care întovărășește totdeuna tot ce-i născut, iar nu făcut”(Ecaterina Oproiu), sau “M.R.I. nu aude dialogul, ci îl vede. De aceea oamenii pieselor lui sânt personaje…” (Nichita Stănescu)…
“Și pentru ca măcelul să aibă mareție și simbol” vorbele lui Topârceanu, iată-ne nu de mult față în față la una din cele mai sofisticate și distinse cofetării-braserii ieșene “Select”. Loc cu adevărat pastoral și renumit, situat în centrul “dulcelui târg al ieșilor” la intersecția străzilor Cuza Vodă cu Ștefan Cel Mare. Sincer să fiu cuprins de stresul întâlnirii, pentru mine totul debutează fără introduceri inutile, ea derulându-se echilibrat, soția mea Sara reușind să imortalizeze pe peliculă frumoasa întâlnire. Pentru mine, punctul culminant era momentul de recunoștință reciprocă, când atât maestrul, dar și subsemnatul, am făcut un schimb de volume însoțite de dedicațiile și autografele de rigoare…
Amintiri. Sîntem în jurul anilor 1960. In anii studenției nu l-am cunoscut personal, ci, ca mai toată suflarea ieșeană, tineri și bătrâni, oameni ai tuturor vârstelor și profesiilor, cu toții aveau privirile deja îndreptate spre dânsul. Pare-se că din acele timpuri începuse să se desprindă și să se remarce. Intâlnirile noastre spontane, fie la sala “Voința”, la stadionul din dealul Copoului sau de ce nu pe “cunoscuta” stradă Lăpușneanu, neuitând a reaminti și întâlnirile…cu transmisile sale radiofonice, care ne-a făcut…“să vedem fotbalul pe viu” la radio…
A scrie despre el, totul m-ar duce la infinit. Vorbind despre dragostea sa pentru sport, știind că Iașul iubea și iubește șahul, “că Eminescu și junimiștii erau buni jucători de șah”, că Sadoveanu menționează, “că pe la 1900 la hotelul Traian aveau loc spectaculoase ședințe de șah, patronate de poetul Mihail Codreanu”, iată că tradiția a fost reluată prin anii 60 în spațiile redacționale ale revistei “Cronica”, unde reprezentațiile durau deseori până a doua zi, ele fiind animate de maestrul internațional Volodea Vaisman, iar pasiunea sa pentru șah devenise după spusele sale :”de-a dreptul un…drog”…
A-și încheia totuși cu OMUL Mircea Radu Iacoban, dar dorind a întregii acest cuvânt, îmi permit a cita doar cuvintele simple ale scriitorului Lică Bluthal apărute nu de mult într-un cotidean israilean de limbă română: “Uneori mai venea domnul Iacoban, dă-mi voie să-i zic așa, că în vremea de altă dată tot domn a fost. A fost unul din directorii mei la Național…comportarea sa corectă, pozitivă față de mine. E un om mare și așa a fost întotdeuna de mare onoare”,..
Cum apropiații săi îi cunosc glumele sale nostime, pline de farm și de mult gust, nu pot încheia această așa zisă epistolă fără a aminti cuvintele sale cu ocazia unei aniversări asemănătoare: “ Am fost și șomer și parlamentar. Da, astăzi împlinesc o veberabilă vârstă…Nu știu cum s-a întâmplat așa ceva, probabil nu am fost destul de atent. De vină o fi și faptul că prea m-am grăbit în toate. Am fost cel mai tânăr director de editură, cel mai tânăr director de teatru Național s.a.m.d., iar acum am ajuns cel mai bătrân scriitor de pe strada mea”,..
Iar eu de aici din Țara Sfântăa-și complecta cu neuitatele cuvinte ale lui Topârceanu: ” Te salut orașde dascăli, de poeți, de cronicari”.
de Iosef-Ioju Haimovici