Mircea Mortrici, poetul reportajului bucovinean, ne salută de dincolo de Acheron cu cea de-a doua sa carte postumă, volum în care ni-l prezintă pe „Ion Irimescu în împărăția eterului”.
„Un testimoniu”
Cartea, care a apărut în pragul amintirii aniversare (Mircea ar fi împlinit 59 de ani pe data de 24 martie) sub egida Asociației Culturale „Mircea Motrici”, este lacrima tipărită a soției sale, Rozalia, care i-a rânduit și i-a rostuit scrierile și înregistrările realizate de-a lungul anilor cu maestrul Ion Irimescu, Sfinxul de la Fălticeni, trecut și el pe celălalt mal al Acheronului, de Charon, luntrașul lui Hades.
În textul introductiv, intitulat „Un testimoniu”, Grigore Ilisei, care creionează profilul lui Mircea Motrici (care și-a asumat „practica jurnalismului nu ca pe o slujbă, ci ca pe o misie”, devotându-se trup și suflet subiectelor abordate și investind „cu generozitate întreaga sa energie ca să dea viață oricărui act jurnalistic”) subliniază faptul că reporterul „a urmărit și a consemnat în emisiunile Radioului România Actualități, cu maximă fidelitate și adeseori inspirat, tot ceea ce s-a petrecut semnificativ în viața lui Ion Irimescu legat de toposul Fălticenilor, orașul obârșiilor marelui artist și tărâmul asfințitului și veșniciei sale”.
Eterice vorbiri cu Ion Irimescu, mărturisiri blitz, reportaje, interviuri și transmisii directe la radio…
Cu siguranță, Mircea Motrici și-a propus să adune și să transcrie înregistrările cu maestrul de la Fălticeni într-o carte, dar nu i-a mai îngăduit timpul și de aceea, așa cum remarcă Grigore Ilisei, „a purces la această binevenită și necesară scoatere la lumină soața sa, blânda și vrednica Rozalia Motrici”. Sunt în această carte mărturii care, precum lumina captivă în chihlimbar, strălucesc acum, peste ani, eterice vorbiri cu Ion Irimescu, mărturisiri blitz, reportaje, interviuri și transmisii directe la radio, înregistrări făcute la ceasul aniversar al centenarului, consemnări făcute la marea trecere, rostiri cinstitoare la ceas despărțitor…
Ion Irimescu, artistul care, așa cum spunea Mircea Motrici, „asemenea stejarului a trecut hotarul ce desparte veacurile și a pășit, senin, în cel de-al doilea secol al vieții sale” și a fost „celebrat și la împlinirea vârstei de 102 ani”, s-a retras apoi „la locul veșnicei odihne” lăsându-ne cu dorul amintirii sale.
„În loc de postfață”
Și un text „În loc de postfață” semnat de Mircea Motrici: „Revărsare de gesturi…Îl vor privi, îl vor admira…Vor aduce anii din urmă…Când colo în atelierul din strada Pangrati…Cei prezenți vor ridica un imn de slavă, de admirație…Sigur, Maestrul va lega punțile vieții cu locul drag, cu oamenii. Vor curge aprecieri de critic. Vor vorbi, din București, prieteni, dar și oficialități, toți vor trimite păreri de respect, de admirație pentru un contemporan cu aură modestă, strălucitoare. Într-un timp îl va privi și poetul și-i va pregăti veșnicia”.
