Lucrarea monografică „Slătioara Bucovineană – Oameni și locuri”, semnată de Mircea Mihalea, completează suita monografiilor care scanează pas cu pas perimetrul bucovinean.
„O invitație în lumea de ieri și de azi a satului Slătioara”
Subliniind într-un „Cuvânt înainte” faptul că aria geografică vizată a fost cercetată și prezentată într-o serie de lucrări cu valoare documentar-științifică (amintind scrierile lui Vasile Diacon, „Vechi așezări pe Suha Bucovineană” și „Etnografie și folclor pe Suha Bucovineană”) autorul se dedică cercetării monografice amănunțite a localității Slătioara „cu dorința de a realiza o lucrare mai amplă, cu cât mai multe aspecte concrete despre acest sat bucovinean și oamenii săi”.
Cartea, structurată pe zece capitole („Cadrul natural”, „Repere istorice”, „Economia satului”, „Administrația”, „Populația”, „Locuința țărănească”, „Portul și obiceiurile tradiționale”, „Biserica”, „Școala și cultura”, „Codrul Secular – emblema satului Slătioara”), se dorește a fi „o invitație în lumea de ieri și de azi a satului Slătioara”.
Un sat răsfirat, „cu casele așezate pe mici terase aliniate de-a lungul drumului principal”
Aflăm din lucrarea slătioreanului Mircea Mihalea că satul său de baștină, din comuna Stulpicani, este răsfirat, „cu casele așezate pe mici terase aliniate de-a lungul drumului principal”, că situarea „în zona de munte și condițiile naturale favorabile au orientat economia în direcția micilor culturi agricole, spre creșterea animalelor și lucrări forestiere”, că dacă la recensământul austriac din anul 1775 așezarea Slătioara era atestată cu 11 case și cca. 40 de locuitori, în anul 2008 satul avea 216 gospodării și o populație de peste 650 de locuitori. Sunt prezentate date cu privire la locuința țărănească din zonă, informații despre portul și obiceiurile tradiționale, despre cum este orânduită și slujită biserica („factor de pace și liniște sufletească”) și ce loc ocupă în viața spirituală învățământul și cultura.
O lucrare dedicată, cu toată dragostea, slătiorenilor
Ca dascăl, Mircea Mihalea dedică învățământului un consistent capitol, susținut semnificativ cu fotografii adunate cu grijă de la consăteni sau din arhivele școlii. Cartea etalează o galerie ilustrată cuprinzând datele biografice ale unor foști elevi ai școlii din Slătioara, oameni care au urmat diverse stadii de pregătire și s-au integrat în viața socială cu profesiuni din cele mai diverse. Capitolul final „Codrul Secular – emblema satului Slătioara” vizează cea mai veche rezervație forestieră din Bucovina (situată pe versantul estic al masivului Rarău), prezentând vegetația variată și fauna reprezentativă, cu accent pe Rezervația floristică Todirescu (care formează cununa superioară a codrului secular), pajiștile subalpine „cu elemente floristice foarte bogate în specii”.
Cartea se încheie cu un „Cuvânt final”, în care Mircea Mihalea mărturisește că „satisfacția și răsplata muncii…vor fi depline, dacă cititorii se vor regăsi cu viața și faptele lor în această lucrare”, pe care autorul, cu toată dragostea, o dedică slătiorenilor.
