Mircea Mihăieș, președintele incult și firma de cosmetizat cadavre Wikipedia



Sunt simpatici foștii președinții când îi trag de urechi pe președinții actuali. Eternul ion iliescu, de pildă, observa în vară că actualul președinte nu prea e în relații bune cu cartea, pe care o deschide doar când îi trebuie vreo pagină pentru a-și astâmpăra urgențele la toaleta din fundul grădinii. Că e un incult, cu alte cuvinte.Textual:“băsescu nu e un om care să fie obișnuit cu munca asupra cărții și să citească prea mult.”
Iliescu nu ne spune nici o noutate. Că, în calitate de fost manager al unui analfabet ca dan iosif – pe care l-a făcut ba consilier prezidențial, ba parlamentar -, ar fi putut să tacă, asta e altceva. Dar de avut dreptate cu băsescu, are. Și nu-i singurul care s-a lămurit de limitele individului.
„Problema spinoasă a yalelor” e titlul unui pamflet savuros scris de Mircea Mihăieș în anul 2000. Extrag un fragment: „Dl Băsescu e de neuitat pentru mine prin ignoranța sa admirabilă în desăvârșirea ei: ajuns, nu se știe cum, la o recepție dată în primăvara lui 1997 în cinstea lui Adam Michnik la Vox Maris-ul din Piața Victoriei, oarecum buimac să descopere atâtea celebrități, marinarul-ministru l-a abordat pe un faimos critic literar:
– Dar cine e ăsta de-a venit atâta lume?
Străfulgerându-l cu binecunoscuta-i privire ironică, acesta l-a persiflat:
– Dom’ Traian, astăzi nu dau meditații pe gratis!
Superb. Spuneam într-o tabletă anterioară că îl admir pe Mircea Mihăieș. Precizez, îi admir doar scrisul. Nu sunt și admirator al caracterului său. Fiindcă, după ce ai făcut mișto de incultura ministrului băsescu, nu ai voie să te înscrii pe lista de intelectuali-susținători ai președintelui băsescu. Și să te bucuri, bineînțeles, de avantaje serioase pentru asta.
P.S. Sunt dator cu o observație, pe seama comentariilor cititorilor postate la finalul tabletei precedente, unde vorbeam de rolul bisericii ortodoxe în fixarea înapoierii noastre de neam.
E normal ca wikipedia să-l cosmetizeze pe profesorul criminal șumuleanu, fiindcă wikipedia nu este decât o firmă de cosmetizat cadavre. Uitați-vă și la pagina lui george pruteanu de pe wiki. Scrie undeva că a făcut pușcărie de drept comun, pentru furt de biciclete și de borcane de zacuscă?
Hai, pa!
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.