Obiectiv îndrăzneț

Mircea Lucescu vrea să ajungă în finala Ligii Campionilor



Mircea Lucescu, un antrenor mereu dornic de performanță
Mircea Lucescu, un antrenor mereu dornic de performanță

Mircea Lucescu și-a propus pentru acest an un obiectiv extrem de îndrăzneț. Antrenorul român al celor de la Șahtior Donețk visează la un traseu cât mai lung în Liga Campionilor. Ucrainenii au un parcurs remarcabil în UEFA Champions League, iar Lucescu speră să ajungă cât mai departe, chiar dacă echipa resimte lipsa condițiilor pe care le avea înainte de începerea conflictelor din zonă.
„Astăzi joci pe un teren, peste 3 zile pe un alt teren. Nu sunt suporterii noștri si, totuși, suntem obligați să facem un asemenea tip de fotbal, care să facă spectacol și să placă publicului, ca să putem să-i tragem de partea noastră. De aia ne dăm seama cât e de greu, pentru că și pregătirea o facem pe stadioane diferite. Ne strângem la un hotel, plecăm la altul. Controlul asupra jucătorilor este mai puțin – de aia obiectivul nostru principal va fi Champions League”, a declarat Mircea Lucescu citat de Digi Sport.
După dubla perfectă cu Bate Borisov, scor 12-0, Lucescu vrea să-și ia revanșa și în meciul cu liderul Grupei H, FC Porto. În Ucraina, lusitanii au egalat cu noroc în minutul 90, scor 2-2.
„Eu cred că putem învinge. De fapt, noi am câștigat și meciul de aici. 2-0 și în minutul 90 să iei două goluri arată mai mult a lipsă de experiență, decât a valoare”, a mai spus tehnicianul român al lui Șahtior Donețk.
„Trebuie continuitate, sunt în mijlocul campionatului. Noi trebuie să ne batem pentru a obține locul 1 în grupă, ca să putem juca cu a doua dintr-o altă grupă de calificare, pentru că primele vedem care sunt. Aceleași Bayern, Barcelona, Real Madrid…”, a încheiat Mircea Lucescu.



Recomandări

Brigada numărul unu din România, din care face parte și Sebi Gheorghe, a ajuns în mijlocul unui scandal imens din cauza arbitrului de rezervă Sebastian Colțescu