Mircea Lucescu a fost rănit într-un accident rutier în Capitală



Mircea Lucescu a fost rănit, vineri, într-un accident rutier petrecut în Capitală, el fiind dus la Spitalul Universitar de Urgență București pentru investigații.
Coordonatorul SMURD București, Bogdan Oprița, a declarat că în mașina în care se afla Lucescu se mai afla o persoană de aproximativ 40 de ani.
Potrivit lui Oprița, Lucescu a suferit o contuzie toracică și este conștient. Cealaltă persoană nu are leziuni aparente, fiind de asemenea conștientă, a adăugat coordonatorul SMURD.
Ambele victime vor fi duse la Spitalul Universitar de Urgență București pentru investigații medicale, a spus Oprița.
Mașina în care se aflau cei doi este grav avariată.
Accidentul, care s-a produs pe Bulevardul Vasile Milea, a fost anunțat la 112 la 13.40, a declarat, pentru MEDIAFAX, Vasile Daniel, purtătorul de cuvânt al ISU București.
Echipajele ISU care au ajuns la fața locului au constatat că o persoană este încercerată, iar alta rănită ușor.
ISU bucurești a intervenit cu două echipaje de prim ajutor, o mașină de descarcerare și o autospecială cu apă și spumă.