Decizie

Mircea Grosaru și Gabriel Șerban au fost excluși din PNL Suceava

Deputatul sucevean Mircea Grosaru și primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, Gabriel Șerban, nu mai sunt membri ai PNL Suceava. Decizia a fost luată prin vot de către membrii Delegației Permanente a Organizației Județene Suceava a PNL, în prezența liderului acestui partid, Crin Antonescu.
Pentru excluderea celor doi au votat 198 dintre cei 204 membri ai Delegației Permanente.
Președintele PNL Suceava, Alexandru Băișanu, a spus că în ceea ce-l privește pe deputatul Mircea Grosaru, acesta nu mai avea nici o legătură cu liberalii, votând împotriva tuturor moțiunilor din Parlament inițiate sau susținute de PNL.
„El este ales în Camera Deputaților din partea comunității italienilor și își urmărește interesul strict personal. Și oricum nu este un deputat valoros, care să fie făcut multe lucruri în Parlamentul României”, a spus Băișanu.
Făcând referire la primarul din Câmpulung Moldovenesc, Gabriel Șerban, președintele PNL Suceava a spus că acesta a intrat în PNL doar pentru a-și urmări interesele sale personale.
„Dumnealui a fost la URR, apoi, când a dat de greu, a venit la PNL. Acum, când PD-L este la putere, s-a declarat simpatizant al acestui partid. Își urmărește propriile interese și ar fi în stare să treacă la orice partid este la guvernare. Și poate am fi înțeles actuala trădare, dacă orașul pe care îl conduce ar arăta cel puțin cum arată Gura Humorului”, a spus Băișanu.
El a adăugat că tot în ședința Delegației Permanente a PNL Suceava s-a luat hotărârea ca nici unul dintre membrii importanți ai PNL care au plecat din acest partid pentru a se înscrie în PD-L să nu mai fie reprimiți în rândul liberalilor, în situația în care aceștia ar dori acest lucru. Băișanu a spus că decizia îi vizează pe parlamentari, primari, șefi de instituții descentralizate și lideri ai administrației județene.

Recomandări

Vicepreședintele PNL Suceava, Dumitru Mihalescul, a participat alături de conducerea centrală a liberalilor la recepția organizată de președintele Nicușor Dan de Ziua Națională

Deputatul AUR Petru Gabriel Negrea solicită Guvernului și Parlamentului eliminarea „obligațiilor inutile” impuse IMM-urilor

Veronica Grosu solicită Guvernului luarea de măsuri urgente pentru susținerea românilor care au credite la bănci

Liderul clubului moto Thracvm RC Suceava, Gabriel Gîngă: Peste 90 la sută dintre motocicliștii suceveni își asumă donarea de organe post-mortem