Îndemn

Mircea Geoană cere social-democraților suceveni să fie mai combativi



Îndemn: Mircea Geoană cere social-democraților suceveni să fie mai combativi
Îndemn: Mircea Geoană cere social-democraților suceveni să fie mai combativi

– De ce sunt importante alegerile pentru Parlamentul European și de ce ar trebui să meargă românii la vot? Alegerile pentru Parlamentul European vor stabili ce rol va deține România de acum înainte în interiorul Uniunii Europene și cum va fi sprijinită țara noastră să treacă de criza economică. Dacă vom trimite în Parlamentul European oameni fără experiență și fără influență, România riscă să fie abandonată de marile puteri europene, iar criza economică prin care trecem se va prelungi nepermis de mult, cu efecte devastatoare în plan social. PSD propune cea mai puternică echipă pentru Parlamentul European, condusă de Adrian Severin, o echipă formată din oameni cu experiență și respectați la nivelul instituțiilor europene. În acest fel vom avea certitudinea că România va fi reprezentată eficient la nivelul instituțiilor europene și că vom dobândi rolul pe care îl merităm la nivelul Uniunii. – Dacă PSD va câștiga europarlamentarele, vă gândiți să cereți pentru România un portofoliu mai important în Comisia Europeana? Cu siguranță. Portofoliul pe care îl deținem acum nu este reprezentativ pentru România și este cu mult sub potențialul decizional al țării noastre. PSD are susținerea Partidului Socialist European pentru a obține un portofoliu important în Comisia Europeană, cum ar fi Agricultura, Energia sau Extinderea. Avem oameni experimentați și bine pregătiți, care pot ajuta mult România de la acest nivel și trebuie să începem să ne spunem mai răspicat opiniile în cadrul structurilor comunitare. – „Traian Băsescu are nevoie de dramolete pentru a-și justifica minciunile” – După europarlamentare, vin alegerile pentru Președinția României. De ce vă este frică mai mult în lupta pentru Cotroceni? Nu îmi este frică decât de înrăutățirea crizei economice. Sau, mai grav, de suprapunerea crizei economice cu o criză politică. Însă eu sunt convins că ultimii cinci ani de scandal și de instabilitate au umplut paharul pentru majoritatea românilor și sunt din ce în ce mai mulți oameni care își doresc schimbarea. Încă un mandat pentru actualul președinte ar însemna adâncirea crizei sociale și economice, destabilizarea mediului politic, ruinarea imaginii României în străinătate și lista poate continua. România are nevoie de o schimbare din temelii, are nevoie de un nou tip de președinte, un președinte care să construiască, nu numai să dărâme, care să îi unească pe români și care să conducă țara cu discernământ și competență. PSD poate aduce schimbarea de care România are nevoie și o va aduce în toamnă. – Traian Băsescu a lăsat să se înțeleagă că nu este sigur de o nouă candidatură. Credeți în această variantă? Traian Băsescu va candida cu siguranță și nu s-a gândit nici un moment la altă variantă. Teatrul pe care îl joacă nu este decât un act de dezinformare și o manipulare electorală. Marea problemă a lui Traian Băsescu este una de onestitate. Tot timpul are nevoie de dramolete pentru a-și justifica minciunile. Așa s-a întâmplat în 2004, când Theodor Stolojan s-a îmbolnăvit la comandă, așa s-a întâmplat și după suspendare, când trebuia să demisioneze în cinci minute. Nimeni nu mai crede însă în promisiunile lui Traian Băsescu. – PSD a impus în Guvern măsuri de stânga – Sunteți mulțumit de colaborarea cu PD-L? Coaliția și Guvernul au funcționat destul de bine până în acest moment. Parteneriatul cu PD-L a fost și este în continuare necesar pentru România. Pe fondul crizei economice puternice avem nevoie de o stabilitate politică și instituțională și de un Guvern cu susținere în Parlament. Singurul element negativ și singurul factor de instabilitate este Traian Băsescu, care nu vrea să înțeleagă faptul că nu este nici membru al Guvernului și nici parte a Coaliției de guvernare. Actualul președinte profită de orice ocazie pentru a dărâma ceea ce a construit Coaliția până acum. – Care sunt măsurile pe care PSD le-a impus în Guvern și în Coaliție? Cel mai recent exemplu este programul „Prima Casă”, care presupune garantarea de către stat a creditelor ipotecare pentru prima locuință. O altă măsură recentă este ieftinirea gazelor naturale cu 5% de la 1 iulie, după ce anterior prețul a mai fost micșorat odată, cu 3%, de la 1 mai. Țin să menționez că PSD și eu personal insistăm în continuare pentru o ieftinire mai accentuată a prețului la gaze naturale și chiar la energie electrică. Alte măsuri impuse de PSD sunt majorarea punctului de pensie, instituirea pensiei minime obligatorii, acordarea de medicamente compensate 90% pentru pensionarii cu venituri sub 600 de lei, majorarea subvențiilor din agricultură până la pragul de 15 milioane de lei vechi sau inițiativele privind descentralizarea administrativă. – „Statele dezvoltate ale UE vor să se vadă întâi cu sacii în căruță și apoi se vor gândi dacă ne sprijină sau nu” – Cum vedeți, de la București, organizația PSD Suceava, cu bune, cu rele, și care e scorul pe care sperați că-l va obține în alegerile de la 7 iunie ? Cred că potențialul PSD Suceava este mai mare decât au arătat rezultatele de la alegerile din 2008. Avem foarte multe lucruri de oferit electoratului sucevean, iar echipa de aici are energia de a spune oamenilor cum și-a îndeplinit PSD angajamentele și ce putem face în continuare pentru români. Din nefericire, în Suceava sunt foarte mulți oameni care au nevoie de ajutorul statului, foarte mulți oameni care au rude și prieteni plecați la muncă în străinătate și foarte mulți oameni pe care criza economică i-a afectat puternic. Aceste probleme se pot rezolva numai prin politici de stânga, cum s-au rezolvat toate crizele economice pe care le-am traversat în ultimul secol. Mă aștept ca echipa de aici, de la Suceava, să întărească legăturile cu electoratul nostru, să iasă mai mult în stradă, să stea de vorbă cu mai mulți oameni și să obțină rezultate mai bune decât cele obținute anul trecut. – Un mesaj scurt pentru suceveni. Îi știu pe bucovineni oameni serioși și harnici, oameni pentru care cuvântul dat este lege. Vreau să le spun bucovinenilor că voturile lor din 2009 sunt chiar mai importante decât cele de la alegerile locale sau parlamentare. PSD poate asigura României o reprezentare mai demnă și mai competentă pe plan extern, care va pune punct abuzurilor îndreptate împotriva muncitorilor români din străinătate. Dacă nu vom trimite la Bruxelles oameni puternici și respectați, riscăm să rămânem singuri în fața crizei economice, pentru că statele dezvoltate ale UE vor să se vadă întâi cu sacii în căruță și apoi se vor gândi dacă ne sprijină sau nu. Nu putem permite așa ceva, dar pentru asta avem nevoie de voci puternice în Parlamentul European. Îi rog pe bucovineni să se gândească bine, să meargă la vot și să aleagă echipa PSD, o echipă serioasă, condusă de Adrian Severin, un om cu experiență și cu influență la nivelul instituțiilor europene.



Recomandări

Valentin Ionescu (ISF): România în pas cu finanțele, peste 30.000 de participanți la programe și sute de cursuri derulate în 2025 arată că Institutul de Studii Financiare face pași concreți pentru o Românie mai responsabilă financiar

Valentin Ionescu (ISF): România în pas cu finanțele, peste 30.000 de participanți la programe și sute de cursuri derulate în 2025 arată că Institutul de Studii Financiare face pași concreți pentru o Românie mai responsabilă financiar
Valentin Ionescu (ISF): România în pas cu finanțele, peste 30.000 de participanți la programe și sute de cursuri derulate în 2025 arată că Institutul de Studii Financiare face pași concreți pentru o Românie mai responsabilă financiar

Deputatul Petru Negrea îi atrage atenția premierului Bolojan asupra situației economice tot mai apăsătoare cu care se confruntă românii

Petru Negrea îl invită pe Ilie Bolojan să meargă cu maşina între Suceava și Câmpulung Moldovenesc pentru a vedea cât de importantă este centura Humorului
Petru Negrea îl invită pe Ilie Bolojan să meargă cu maşina între Suceava și Câmpulung Moldovenesc pentru a vedea cât de importantă este centura Humorului