Publicistul Mircea Dinescu, membru CNSAS, va putea fio din nou moderator de emisiuni radio și TV, după ce CNA a decis, ieri, modificarea Deciziei 40 cu privire la asigurarea informării corecte și a pluralismului. Până acum, Decizia CNA nr. 40 interzicea, la articolul 3, reprezentanților administrației publice centrale să realizeze sau să modereze emisiuni audiovizuale. Dat fiind că membrii CNSAS erau asimilați reprezentanților administrației publice centrale, Mircea Dinescu nu putea realiza emisiuni TV.
