Dezbatere

Mircea Diaconu se va întâlni astăzi cu sucevenii interesați să discute despre cum arată România în Anul Centenar

Eurodeputatul independent Mircea Diaconu se va întâlni astăzi cu sucevenii
Eurodeputatul independent Mircea Diaconu se va întâlni astăzi cu sucevenii

Eurodeputatul independent Mircea Diaconu reeditează turul României și va ajunge, astăzi, la Suceava pentru a continua să comunice cu cetățenii. În cadrul discuțiilor pe care le va avea cu sucevenii, Mircea Diaconu își va prezenta raportul de activitate de la începutul mandatului în forul legislativ european și va discuta cu aceștia despre cum arată România în Anul Centenarului și al Patrimoniului Cultural European. Întâlnirea cu sucevenii este programată a avea loc de la ora 13:00, la restaurantul Centru Vechi din Suceava, de pe str. Vasile Bumbac nr. 3. Cei interesați pot confirma participarea trimițând un e-mail la adresa contact@mirceadiaconu.ro.
Un alt subiect al discuțiilor va fi proiectul europarlamentarului Mircea Diaconu de organizare a unei rețele naționale de repere ale civilizației spațiului românesc, care să studieze, expună, dezbată și promoveze civilizația românească și să conducă la o adevărată „Renaștere culturală” a țării, rezultată în urma unui discurs istoric și identitar obiectiv, documentat, lipsit de complexe sau constrângeri politice.

Recomandări

Evenimentul Omul și Cartea de la USV îl va avea invitat pe filologul, criticul și istoricul literar Mircea A. Diaconu

Codul silvic se va dezbate în cadrul conferinței PRIA FORESTRY & WOOD în 24 octombrie 2023, de la ora 9,30 la Biblioteca Națională a României, sala Sympozium