Fotbal

Mircea Crainiciuc și Prepeliță senior au lăsat prietenia deoparte



Fost conducător al grupărilor Foresta, Farul, FC Național, FC Vaslui, Ceahlăul și Știința Bacău, suceveanul Mircea Crainiciuc ocupă în prezent funcția de manager general al formației Callatis Mangalia, angrenată din plin în lupta pentru promovarea în eșalonul secund. Principala contracandidată a Mangaliei la șefia Seriei a II-a a Ligii a III-a este Unirea Slobozia, echipă antrenată de Constantin Prepeliță, nimeni altul decât tatăl lui Andrei, mijlocașul central al Universității Craiova. Interesant este că și Prepeliță senior a avut tangențe cu fotbalul sucevean cu 30 de ani în urmă, pe vremea când era jucător. Ca un amănunt interesant, Crainiciuc și Prepeliță au fost colegi de facultate și coechipieri la CSM Suceava la începutul anilor 80. „Mă leagă amintiri frumoase de «Prepe», însă doar unul dintre noi va fi fericit la finalul campionatului. Sper să fim noi aceia, deoarece avem o echipă mai bună și un primar care iubește fotbalul și ne susține necondiționat”, a declarat Mircea Crainiciuc. Cu șase etape înainte de finalul sezonului Ligii a III-a, Callatis și Unirea Slobozia sunt la egalitate de puncte în fruntea Seriei a II-a, numai că cei de la Mangalia au avantajul meciului direct.