Fratele șefului statului susține, într-un interviu pentru ziarul „Ring”, că nu știa cine este Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, atunci când acesta i-a cerut sa îi boteze nepoata, Mircea Băsescu precizând că președintele Traian Băsescu i-a reproșat lipsa unei discuții înainte de decizia „neoportună”.
Întrebat dacă îi pare rău că în urmă cu aproape un an i-a botezat nepoata, în condițiile în care Sandu Anghel declară în prezent că nu va fi sancționat de justiție datorită alianțelor cu persoane publice „care i-au botezat copiii”, Mircea Băsescu a răspuns: „Nu îmi pare rău că am creștinat un pui de țigan. Cred că am făcut o faptă bună. Îmi pare totuși rău că la acea vreme nu știam cine este domnul Sandu Anghel”.
Întrebat ce impresie i-a lăsat Bercea Mondial când l-a cunoscut, fratele președintelui a răspuns: „Un om care a venit și m-a rugat să-i botez o nepoată și atât”.
El a adăugat că fratele său, Traian Băsescu, are dreptate în afirmațiile potrivit cărora orice om trebuie să răspundă în fața legii. „Fratele meu are dreptate. Niciodată nu am făcut casă bună cu persoanele care au comis ilegalități. Important este ca ilegalitățile să fie dovedite. Domnul Sandu Anghel a ajuns la mine cu un partener de afaceri cu care mă cunoșteam mai de mult. Când s-a prezentat, numele lui nu mi-a spus nimic. La sfârșitul discuției de afaceri pe care am avut-o cu partenerul meu, acest Bercea, care nu intervenise până atunci în conversația noastră, m-a întrebat dacă aș vrea să îi creștinez un copil”, a spus Mircea Băsescu.
El a explicat că Sandu Anghel i-a cerut, pur și simplu, să îi boteze nepoata: „M-am trezit luat prin surprindere și pe moment mi-am spus că, domnule, este un om și orice om merită creștinat. El cerea ca un pui de om să fie botezat. Ce era să fac? Cultura mea, învățătura mea, sufletul îmi spun că, dacă un om mă roagă, trebuie să-l ajut indiferent de opiniile unor ziariști”.
Întrebat dacă Traian Băsescu i-a reproșat că a adus în familie „o astfel de rudă”, Mircea Băsescu a răspuns: „Mi-a reproșat că nu am discutat cu el înainte să fac asta și că probabil ar fi putut să îmi dea soluții mai bune. A considerat decizia mea ca fiind neoportună”.
Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, răspunzând unei întrebări despre fratele său, Mircea Băsescu și Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, că legea trebuie aplicată oricărui om, indiferent cine este el și cine i-a botezat copiii.
De asemenea, președintele a respins acuzațiile potrivit cărora fratele său ar fi implicat în ceea ce se întâmplă în vama Constanța, afirmând că nici Mircea Băsescu, nici el nu au făcut vreodată casă bună sau prietenii cu oameni implicați în ilegalități.
Sandu Anghel, arestat pentru tentativă la omor calificat, susține în declarația dată instanței că este convins că „atitudinea sa ilicită nu va ajunge să fie sancționată penal”, date fiind „alianțe” cu persoane publice importante, „care i-au botezat pe fiii săi”, potrivit referatului Tribunalului Olt.
Bercea Mondial este cunoscut ca făcând parte din lumea interlopă din județul Olt, presa relatând că acesta a fost implicat în mai multe lupte între grupările interlope, iar în urmă cu câțiva ani a fost cercetat pentru evaziune fiscală.
Președintele Traian Băsescu și soția acestuia, Maria Băsescu, au participat, în septembrie 2009, la Festivalul romilor de la Costești. Băsescu a asistat la un spectacol de dansuri și muzică țigănească, fiind luat la un moment dat de câțiva tineri și dus pe scenă, unde a dansat alături de ei. Președintelui i-a fost reproșat ulterior faptul că s-a întâlnit acolo cu Bercea Mondial, cu care, împreună cu soția, a dansat.