Miranda Kerr a fost aleasă să reprezinte brand-ul Mango pentru al doilea sezon la rând. Modelul australian a mai colaborat în trecut aceștia, ea fiind cea care a acceptat provocarea de a o înlocui pe Kate Moss, fosta imagine a companiei Mango.
După ce colecția și campania s-au bucurat de un real succes, lanțul de modă originar din Spania a hotărât să apeleze din nou la serviciile Mirandei pentru campania de toamnă-iarnă.
Noua colecție propusă de Mango este centrată în jurul unor materiale și texturi bogate. Cămășile în carouri, sacourile și mocasinii cu platforme dau colecției un aer ”college chic”, rol pe care Miranda, deși în vârstă de 30 de ani, și l-a asumat cu multă ușurință.
Când vine vorba despre experiența avută în urma acestei colaborări, aceasta se declară încântată de campanie și rezultate.
Miranda Kerr și Kate Moss nu sunt singurele nume mari care au pozat în trecut pentru brand-ul spaniol. Scarlett Johansson, Penelope Cruz, MIlla Jovovich, Naomi Campbell, Eva Herzigova sau Claudia Schiffer sunt doar câteva dintre cele care au acceptat să colaboreze cu Mango pentru diverse campanii.
Oana Andreea BICA / one.ro