Când am auzit discursul lui Barack Obama de la Convenția de acum patru ani a Partidului Democrat am avut acea senzație că omul acesta e capabil să plutească peste mulțimi, să le vrăjească în sensul bun al cuvântului, să stârnească pasiune pentru politică, într-o lume în care politica stârnește tot mai puțină pasiune. Colegii mei americani de la London School of Economics erau cu toții fani-Obama și era greu de discutat cu ei despre subiect. Dacă nu îl placi pe Obama ești un om rău, nu îți pasă de semeni, de planetă, de săraci, de bătrâni, de copii, etc. Obama este un orator de geniu, și un politician de geniu. Și de aceea este foarte periculos.
El nu are votanți, Obama are fani. Am încercat cu câțiva dintre ei un exercițiu de reimersiune în realitate. Dar ce anume îți place din ce propune el? Cum veți ieși din criză economică dacă veți crește taxele? Și cum veți scădea prețul la benzină dacă veți crește taxele pe benzină? Întrebări legitime care se lovesc de un zid în cazul fanilor lui Obama. Este zidul pasiunii.
Unii habar nu au ce anume propune el, sînt chiar surprinși să afle. Dar nici nu contează ce anume propune în mod concret câtă vreme vinde speranță și schimbare. Așa spune sloganul său: „Speranța în care putem să credem”. Importantă este speranța și credința. E ceva religios în experiența Obama. Ciudat este că e adorat de cei mai educați și mai cosmopoliți dintre americani. Și de cei mai puțin religioși, în ciuda religiozității pe care o afișează. Bătrânul John McCain, moartea pasiunii când deschide gura, îl bate de departe printre alegătorii evanghelici. Dacă ești laic și nu foarte atașat de Biserică, statistica spune că ai mult mai multe șanse să votezi cu Obama. Și tocmai acești urmași ai raționalismului iluminist trăiesc o experiență cvasi-religioasă. El va aduce schimbarea, America va deveni mai bună, planeta nu se va mai încălzi, nebunii lumii îl vor asculta spășiți. Nu a spus el că doar ce va merge la Teheran și va rezolva problemele cu Ahmadinejad?
Obama este un spectacol care poate lua mințile. Este o poveste frumoasă despre un copil care pleacă de jos și ajunge sus într-o societate care oferă șanse ambițioșilor. La precedenta convenție a democraților a ținut doar un discurs. După patru ani e candidat la președinție și extaziază mulțimi în Germania, mai ceva ca Beatles. Dar politica nu se termină când se sting luminile concertului. Deși are aerul că reinventează politica, Obama este de fapt un populist clasic. Are geniul oratoric de a promite enorm, dar nimic concret. Fiecare înțelege ce vrea din discursul pasional despre schimbare.
În definitiv, toți ne dorim schimbări. Problema cu acest gen de politician este că funcționează bine doar când nu este la putere. Odată câștigată puterea, fanii săi redevin cetățeni. Și atunci se vede că schimbarea nu înseamnă același lucru pentru toți.
